Am rămas siderat azi când pe un post de televiziune se prezentau fragmente de la un miting electoral organizat pentru actualul preşedinte undeva în judeţul Dolj, iar mai multe femei (bănuiţi care!) strigau în gura mare că noi îl votăm pe preşedinte (se înţelege că pentru încă un mandat) că „ne măreşte alocaţia şi socialu”!!!
Poate că revolta nu mi-ar fost atât de mare şi reacţia atât de imediată dacă nu aş fi asistat în urmă cu puţină vreme la sediul din Bucureşti al Fondului ONU pentru Populaţie la o expunere extrem de interesantă a unui reputat demograf austriac pe tema politicilor demografice din Europa şi din România. Rezumând aici ce ne interesează, distinsul demograf arăta că în România ajutorul de stat pentru familiile cu copii se concentrează aproape exclusiv în oferirea de bani direcţi părinţilor (alocaţii, ajutoare sociale etc.), în timp ce în restul ţărilor UE este o repartizare echilibrată între banii daţi oarecum direct, impozitele diferenţiate aplicate părinţilor cu 1 sau mai mulţi copii, serviciile oferite familiilor pentru îngrijirea copiilor etc. Cu multă eleganţă, aşa cum o fac de regulă străinii atunci când vor să ne transmită că oareceva nu merge bine la noi, oaspetele austriac a sugerat că s-ar impune şi la noi o rapidă redimensionare a politicii familiale fiindcă altfel banii oferiţi direct părinţilor nu produc întotdeauna efectele dorite.
Mass-media ne oferă zilnic ştiri cu părinţi alcoolici, neîncadraţi în muncă, dar care sunt foarte harnici în a produce copii. Oare acesta să fie ţelul politicii demografice în România, cât de mulţi copii cu orice preţ? Ca pe vremea lui Ceauşescu? Să fim oare la acelaşi nivel, să conducem ţara şi să gândim la fel ca acum 20 de ani? Din păcate, ajutoarele financiare pe care le oferă actualmente statul român părinţilor pentru îngrijirea copiilor sunt doar într-o mică măsură utilizate pentru o mai bună educaţie şi un nivel de trai mai decent. Cei mai mulţi părinţi care nu lucrează folosesc aceşti bani în interes strict personal, să-şi asigure „nevoile bachice” pentru câteva zile, iar viaţa şi sănătatea deficitară a copiilor, afectate şi de această irosire a banului public, rămâne să fie rezolvată tot de societate. Nu este firesc să încurajăm lenea şi trândăvia, alcoolismul şi promiscuitatea. Da, să mărim alocaţiile şi ajutoarele pentru părinţii care muncesc, care trudesc să asigure familiilor lor un trai decent. Să le oferim nu doar bani mai mulţi, şi nu neapărat bani direcţi în mână, ci reducându-le impozitul pe salariu, pe casă etc., precum şi servicii care să le uşureze creşterea a cât mai mulţi copii sănătoşi.
Domnule viitor preşedinte al României, indiferent care dintre actualii candidaţi va izbândi să meargă la Cotroceni, aplecaţi-vă urgent asupra familiei din România şi nu mai irosiţi banul public, ci utilizaţi-l cu maximum de eficienţă pentru ca România să aibă cetăţeni sănătoşi şi bine educaţi.
Poate că revolta nu mi-ar fost atât de mare şi reacţia atât de imediată dacă nu aş fi asistat în urmă cu puţină vreme la sediul din Bucureşti al Fondului ONU pentru Populaţie la o expunere extrem de interesantă a unui reputat demograf austriac pe tema politicilor demografice din Europa şi din România. Rezumând aici ce ne interesează, distinsul demograf arăta că în România ajutorul de stat pentru familiile cu copii se concentrează aproape exclusiv în oferirea de bani direcţi părinţilor (alocaţii, ajutoare sociale etc.), în timp ce în restul ţărilor UE este o repartizare echilibrată între banii daţi oarecum direct, impozitele diferenţiate aplicate părinţilor cu 1 sau mai mulţi copii, serviciile oferite familiilor pentru îngrijirea copiilor etc. Cu multă eleganţă, aşa cum o fac de regulă străinii atunci când vor să ne transmită că oareceva nu merge bine la noi, oaspetele austriac a sugerat că s-ar impune şi la noi o rapidă redimensionare a politicii familiale fiindcă altfel banii oferiţi direct părinţilor nu produc întotdeauna efectele dorite.
Mass-media ne oferă zilnic ştiri cu părinţi alcoolici, neîncadraţi în muncă, dar care sunt foarte harnici în a produce copii. Oare acesta să fie ţelul politicii demografice în România, cât de mulţi copii cu orice preţ? Ca pe vremea lui Ceauşescu? Să fim oare la acelaşi nivel, să conducem ţara şi să gândim la fel ca acum 20 de ani? Din păcate, ajutoarele financiare pe care le oferă actualmente statul român părinţilor pentru îngrijirea copiilor sunt doar într-o mică măsură utilizate pentru o mai bună educaţie şi un nivel de trai mai decent. Cei mai mulţi părinţi care nu lucrează folosesc aceşti bani în interes strict personal, să-şi asigure „nevoile bachice” pentru câteva zile, iar viaţa şi sănătatea deficitară a copiilor, afectate şi de această irosire a banului public, rămâne să fie rezolvată tot de societate. Nu este firesc să încurajăm lenea şi trândăvia, alcoolismul şi promiscuitatea. Da, să mărim alocaţiile şi ajutoarele pentru părinţii care muncesc, care trudesc să asigure familiilor lor un trai decent. Să le oferim nu doar bani mai mulţi, şi nu neapărat bani direcţi în mână, ci reducându-le impozitul pe salariu, pe casă etc., precum şi servicii care să le uşureze creşterea a cât mai mulţi copii sănătoşi.
Domnule viitor preşedinte al României, indiferent care dintre actualii candidaţi va izbândi să meargă la Cotroceni, aplecaţi-vă urgent asupra familiei din România şi nu mai irosiţi banul public, ci utilizaţi-l cu maximum de eficienţă pentru ca România să aibă cetăţeni sănătoşi şi bine educaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu