Am ezitat câteva zile să scriu acest articol, fiindcă reacţia imediată, la cald, era să îl scriu săptămâna trecută, în toiul nopţii de joi spre vineri, după dezastrul înregistrat în Europa League de cele 4 reprezentante ale ţării noastre. Mi-am luat inima în dinţi şi am cedat până la urmă impulsului de a face parte şi eu din acei români care, mai toţi, se pricep la fotbal, politică şi istorie.
Mare parte a spectatorilor prezenţi la Cluj au scandat după finalul meciului dintre CFR şi echipa pragheză „plecaţi acasă mercenarilor”, şablon adoptat şi la Bucureşti de unii fani dar şi de unii gazetari. Oare să fie de vină pentru situaţia actuală a fotbalului românesc doar străinii (fie ei jucători sau antrenori)? Să nu respingem ab initio această variantă, dar să nu reducem cauzele dezastrului doar la această variantă. În fotbalul românesc sunt oameni la cârma echipelor (acţionari, preşedinţi de cluburi etc.) care se aseamănă perfect cu mentalitatea noului îmbogăţit de tranziţia noastră: azi să pui un leu şi mâine să scoţi trei, chiar patru dacă se poate. Fenomenul „Caritas” ne reprezintă poate cel mai bine în acest sens. Oamenii de afaceri doresc să obţină după banii investiţi cât mai repede un profit, şi nu unul mic, ci unul cât mai consistent. În fotbal, ca şi în economie, trebuie să ai răbdare ca investiţia să producă pui, bani, eficienţă. Vreau să văd care echipă românească din ultimii ani se poate lăuda că a păstrat pe bancă acelaşi antrenor cel puţin două sezoane pline? Cum să fie performanţă când după câteva etape mai puţin faste pentru o echipă de club, primul care cade este antrenorul. Bulversările repetate ca urmare a unor concepţii strategice diferite, perioada de tatonare până la cunoaşterea complexă a tuturor jucătorilor, alternarea momentelor de randament maxim cu perioade mai slabe, fireşti în existenţa tuturor fiinţelor vii, toate conduc la ceea ce vedem în ultima vreme. Oare când vom avea o echip românească cu an antrenor la fel de longeviv ca Manchester United bunăoară, care îl are pe Sir Alex Fergusson pe bancă de circa două decenii? Şi Sir Alex a avut momente bune şi mai puţin reuşite, dar nu a fost mazilit fiindcă a avut câteva etape proaste!!!
Apoi, mai este ceva şi cu plata jucătorilor noştri, autohtoni. Cred că sunt cea mai bine plătită categorie socio-profesională din societatea noastră (nu intru în complicata problemă prin ce tertipuri financiare, care eludează de regulă finaţele publice!). Uneori chiar este frustrant pentru alte categorii socio-profesionale cum aceşti destul de mulţi fotbalişti îşi etalează veniturile cu maşini unicat în România! Problema este că ei nu muncesc, sau nu sunt puşi să muncească la fel de mult şi bine ca şi confraţii lor din ţările cu fotbal puternic şi performant. Am auzit deunăzi că un jucător de la Dinamo Bucureşti a solicitat concediu două luni că este obosit. Păi jucătorii de la Chelsea sau Inter nu sunt obosiţi cu tot atâtea, dacă nu mai multe jocuri pe sezon? Şi şi cu performanţe! Au pretenţia la salarii mari jucătorii noştri, dar rezultatele nu mai contează! Dacă le vom schimba mentalitatea, poate că vom obţine în viitor şi rezultate.
Apoi, la noi s-au făcut puţine investiţii în continutatea de generaţii, în clădirea pe lângă toate cluburile, a unor şcoli de copii, care să furnizeze viitoarele generaţii. S-a făcut câte ceva de către Gheorghe Popescu, sau Gică Hagi sau...Dar prea puţin.
După aceea să vedem cum stăm şi cu arbitrii care nu o dată viciază rezultatele din campionatul intern. A încercat vreodată garda financiară să stabilească cum au reuşit unii arbitri să acumuleze averi nejustificat de mari în puţini ani din veniturile oficiale cu mult mai modeste? Înainte de a-i acuza doar pe străini, specific unei mentalităţi rudimentare, intolerante, să căutăm la noi şi printre noi cauzele pentru care suntem unde suntem (şi nu doar în fotbal!!!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu