miercuri, 10 iunie 2009

O jumătate de … decalog

Criza cu care ne confruntăm în ultima vreme a afectat toate categoriile sociale din România. Printre cei care au avut de suferit de pe urma măsurilor de austeritate se numără şi cadrele didactice universitare cărora le-au fost diminuate salariile, iar cei aflaţi la vârsta pensionării au fost nevoiţi să se retragă la pensie. Unii dintre ei, savanţi recunoscuţi şi apreciaţi pe plan internaţional, dar nu numai, au primit momentul respectiv cu destulă nemulţumire şi indignare, considerându-se nedreptăţiţi deoarece nu au avut posibilitatea ca prin cererea anuală de prelungire să-şi poată continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu siguranţă poziţia lor este una discutabilă, depinde de unde şi cum privim lucrurile.
Nimeni nu le neagă competenţele şi prestigiul dobândit de-a lungul unei activităţi didactice şi ştiinţifice de peste patru decenii. Va fi destul de greu pentru cei care rămân în urma lor la catedre să acopere la fel de bine cursurile şi toate celelalte responsabilităţi cu care au fost investiţi. Dar cred cu toată convingerea că nu există fiinţă vie care să nu poată fi înlocuită la un moment dat. Sistemul, fie el socio-profesional sau politico-economic, nu se bazează niciodată pe un singur om, cu atât mai mult în lumea contemporană şi cea viitoare. Tocmai de aceea m-a întristat atitudinea acelor iluştri colegi, unii dintre ei foştii mei dascăli cărora le datorez o parte a devenirii mele intelectuale, care au reacţionat emoţional în ultimele zile, cele care le-a adus, din păcate, pensionarea. Pentru că şi eu pot fi “surprins” în viitor, la vremea pensionării, de o posibilă criză, la fel ca în zilele noastre, care să provoace efecte socio-profesionale identice cu cele relatate anterior, m-am hotărât să redactez acum un îndreptar pe care să îl am în minte peste ... ani. Sper ca dacă eu îl voi uita, cititorii mei să îmi reamintească aceste reguli scrise într-o perioadă de detaşare emoţională şi deplină raţionalitate.

Nu voi redacta nicio cerere de prelungire a activităţii mele profesionale, fiindcă trebuie să lăsăm culoar liber de promovare tinerilor colegi
Nu voi rămâne nicio zi în activitate peste vârsta legală de pensionare (oricare ar fi aceasta la momentul respectiv), fiindcă trebuie să ne mai şi odihnim după zeci de ani de activitate
Nu voi mai candida/accepta funcţii de conducere după vârsta de 65 de ani (cel mult voi finaliza mandatele pentru unele funcţii care au început înainte de 65 ani), fiindcă trebuie să ne folosim energia şi dinamismul care ne-au rămas pentru a ne creşte nepoţii şi a fi la fel de energici pentru/ca ei
După pensionare nu voi mai participa activ decât la acele manifestări ştiinţifice la care voi fi invitat, fiindcă trebuie să lăsăm spaţiu de afirmare generaţiilor tinere
După pensionare nu-i voi mai deranja pe foştii colegi de catedră cu prezenţa mea decât atunci când voi fi solicitat să le fiu aproape (dacă va fi absolută nevoie)

PS: Aceste reguli le voi aplica şi în viaţa politică, ele fiind general valabile şi în acest domeniu de activitate

Ruşine, ruşine, şi iarăşi ruşine

După cum bine se ştie, domnul George Becali a ajuns europarlamentar şi va reprezenta România în areopagul european. Nu comentez aici şi nu asta este relevant, cum a ajuns acest cetăţean al României să obţină calitatea respectivă. Simplu putem spune, în mod democratic, ca urmare a votului exprimat de câteva sute de mii de cetăţeni români, al căror vot şi opţiune trebuie respectată. În fond, fiecare are dreptul să-şi aleagă reprezentanţii şi nu putem reproşa atâtor sute de mii de compatrioţi că au avut altă opţiune politică decât am avut eu sau vecinul Costel. Aceasta este în fapt democraţia şi nu doresc deloc să o combat, îi respect regulile chiar dacă uneori unele dintre aceste reguli nu îmi plac personal, fiindcă permit producerea unor aberaţii şi a unor fenomene contra naturii.
Auzindu-l în direct astăzi pe domnul George Becali la un post de televiziune, am simţit dintr-o dată că mi se taie respiraţia. Câteva clipe am crezut că se prăbuşeşte cerul peste mine. Acest cetăţean mă va reprezenta la Bruxelles şi Strasbourg, el va interacţiona cu alţi reprezentanţi ai naţiunilor europene. Nu am nimic cu cetăţeanul George Becali, nu mă interesează şi nu mă deranjează deloc faptul că unii dintre cei ce populăm ţara românească suntem bruneţi sau blonzi, suntem mai înstăriţi sau mai săraci, suntem mai rafinaţi sau gregari. Accept că într-o societate normală nu putem fi toţi uniformi. Dar am o problemă de conştiinţă şi de imagine când ştiu că europarlamentarul George Becali va fi unul dintre cei care timp de 5 ani va fi reprezentantul României.
După ce mi-am revenit din „duşul rece” de care am avut parte, am stat şi mi-am spus că omul George Becali nu este vinovat cu nimic în toată această afacere. Vinovaţi sunt însă mulţi alţii. Vinovaţi şi iresponsabili. Chiar trădători ai interesului naţional. Mai contează acest lucru pentru cineva în ţara românească? Îi mai pasă cuiva de acest lucru? Cei care l-au creat (politic, nu biologic) pe George Becali au ştiu de la bun început ce fac. Au ştiut că întotdeauna un asemenea experiment scapă de sub control. Nu au avut la îndemână exemple „ilustre” din istoria contemporană? Pe Sadam Hussein sau Bin Laden cine l-au creat? Au ajuns să se întoarcă împotriva profesorilor lor. La fel şi George Becali, care odată creat şi dezvoltat, se va întoarce împotriva celor care din umbră au conceput în laborator naşterea sa. Dar cine va plăti costurile acestei schimbări la faţă? Evident că România, nu unii indivizi care poate acum îşi freacă bucuroşi mâinile de bucurie că le-a reuşit experimentul. George Becali a fost scos basma curată din multiple scandaluri care aveau iz de corupţie, încălcarea legii etc. (scandalul cu terenurile MapN, cazul „valiza” ş.a.). A fost acuzat de sechestrare de persoane şi încarcerat într-o perioadă mult prea îndepărtată de producerea faptelor încât să nu ridice semne de întrebare de ce tocmai atunci când se pregăteau alegerile europarlamentare şi trebuia făcut ceva pentru a-i creşte popularitatea. Prin urmare, prea mulţi oameni s-au interferat în cariera politică a lui George Becali în ultimii ani. Tuturor acestora le spun să le fie ruşine şi să aibă conştiinţa încărcată că au trădat România şi i-au făcut pe oamenii oneşti să se jeneze (şi de această dată) că trăiesc în România. Nu îmi fac prea mari probleme că toţi cei care sunt vinovaţi de crearea lui George Becali îşi vor face mustrări de conştiinţă că au trădat România. Aştept însă ca justiţia divină, singura în care mai cred, să intre în acţiune. Şi ea nu va ierta, cu siguranţă, pe nimeni dintre cei care se fac vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă şi în aceste zile românilor care încă mai credem în valori, în instituţiile statului de drept, în justiţie socială.