Criza cu care ne confruntăm în ultima vreme a afectat toate categoriile sociale din România. Printre cei care au avut de suferit de pe urma măsurilor de austeritate se numără şi cadrele didactice universitare cărora le-au fost diminuate salariile, iar cei aflaţi la vârsta pensionării au fost nevoiţi să se retragă la pensie. Unii dintre ei, savanţi recunoscuţi şi apreciaţi pe plan internaţional, dar nu numai, au primit momentul respectiv cu destulă nemulţumire şi indignare, considerându-se nedreptăţiţi deoarece nu au avut posibilitatea ca prin cererea anuală de prelungire să-şi poată continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu siguranţă poziţia lor este una discutabilă, depinde de unde şi cum privim lucrurile.
Nimeni nu le neagă competenţele şi prestigiul dobândit de-a lungul unei activităţi didactice şi ştiinţifice de peste patru decenii. Va fi destul de greu pentru cei care rămân în urma lor la catedre să acopere la fel de bine cursurile şi toate celelalte responsabilităţi cu care au fost investiţi. Dar cred cu toată convingerea că nu există fiinţă vie care să nu poată fi înlocuită la un moment dat. Sistemul, fie el socio-profesional sau politico-economic, nu se bazează niciodată pe un singur om, cu atât mai mult în lumea contemporană şi cea viitoare. Tocmai de aceea m-a întristat atitudinea acelor iluştri colegi, unii dintre ei foştii mei dascăli cărora le datorez o parte a devenirii mele intelectuale, care au reacţionat emoţional în ultimele zile, cele care le-a adus, din păcate, pensionarea. Pentru că şi eu pot fi “surprins” în viitor, la vremea pensionării, de o posibilă criză, la fel ca în zilele noastre, care să provoace efecte socio-profesionale identice cu cele relatate anterior, m-am hotărât să redactez acum un îndreptar pe care să îl am în minte peste ... ani. Sper ca dacă eu îl voi uita, cititorii mei să îmi reamintească aceste reguli scrise într-o perioadă de detaşare emoţională şi deplină raţionalitate.
Nu voi redacta nicio cerere de prelungire a activităţii mele profesionale, fiindcă trebuie să lăsăm culoar liber de promovare tinerilor colegi
Nu voi rămâne nicio zi în activitate peste vârsta legală de pensionare (oricare ar fi aceasta la momentul respectiv), fiindcă trebuie să ne mai şi odihnim după zeci de ani de activitate
Nu voi mai candida/accepta funcţii de conducere după vârsta de 65 de ani (cel mult voi finaliza mandatele pentru unele funcţii care au început înainte de 65 ani), fiindcă trebuie să ne folosim energia şi dinamismul care ne-au rămas pentru a ne creşte nepoţii şi a fi la fel de energici pentru/ca ei
După pensionare nu voi mai participa activ decât la acele manifestări ştiinţifice la care voi fi invitat, fiindcă trebuie să lăsăm spaţiu de afirmare generaţiilor tinere
După pensionare nu-i voi mai deranja pe foştii colegi de catedră cu prezenţa mea decât atunci când voi fi solicitat să le fiu aproape (dacă va fi absolută nevoie)
PS: Aceste reguli le voi aplica şi în viaţa politică, ele fiind general valabile şi în acest domeniu de activitate
Nimeni nu le neagă competenţele şi prestigiul dobândit de-a lungul unei activităţi didactice şi ştiinţifice de peste patru decenii. Va fi destul de greu pentru cei care rămân în urma lor la catedre să acopere la fel de bine cursurile şi toate celelalte responsabilităţi cu care au fost investiţi. Dar cred cu toată convingerea că nu există fiinţă vie care să nu poată fi înlocuită la un moment dat. Sistemul, fie el socio-profesional sau politico-economic, nu se bazează niciodată pe un singur om, cu atât mai mult în lumea contemporană şi cea viitoare. Tocmai de aceea m-a întristat atitudinea acelor iluştri colegi, unii dintre ei foştii mei dascăli cărora le datorez o parte a devenirii mele intelectuale, care au reacţionat emoţional în ultimele zile, cele care le-a adus, din păcate, pensionarea. Pentru că şi eu pot fi “surprins” în viitor, la vremea pensionării, de o posibilă criză, la fel ca în zilele noastre, care să provoace efecte socio-profesionale identice cu cele relatate anterior, m-am hotărât să redactez acum un îndreptar pe care să îl am în minte peste ... ani. Sper ca dacă eu îl voi uita, cititorii mei să îmi reamintească aceste reguli scrise într-o perioadă de detaşare emoţională şi deplină raţionalitate.
Nu voi redacta nicio cerere de prelungire a activităţii mele profesionale, fiindcă trebuie să lăsăm culoar liber de promovare tinerilor colegi
Nu voi rămâne nicio zi în activitate peste vârsta legală de pensionare (oricare ar fi aceasta la momentul respectiv), fiindcă trebuie să ne mai şi odihnim după zeci de ani de activitate
Nu voi mai candida/accepta funcţii de conducere după vârsta de 65 de ani (cel mult voi finaliza mandatele pentru unele funcţii care au început înainte de 65 ani), fiindcă trebuie să ne folosim energia şi dinamismul care ne-au rămas pentru a ne creşte nepoţii şi a fi la fel de energici pentru/ca ei
După pensionare nu voi mai participa activ decât la acele manifestări ştiinţifice la care voi fi invitat, fiindcă trebuie să lăsăm spaţiu de afirmare generaţiilor tinere
După pensionare nu-i voi mai deranja pe foştii colegi de catedră cu prezenţa mea decât atunci când voi fi solicitat să le fiu aproape (dacă va fi absolută nevoie)
PS: Aceste reguli le voi aplica şi în viaţa politică, ele fiind general valabile şi în acest domeniu de activitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu