Recent, consilierii clujeni ai UDMR au înaintat deliberativului local pentru dezbatere o serie de 11 propuneri care ar rezolva, în opinia iniţiatorilor, problema multiculturalităţii în oraşul nostru. Printre altele, se propune îndepărtarea de pe monumente a unor plăcuţe ce fac referire la evenimente din trecut care ne-au dezbinat ori rememorează întâmplări tragice din istoria convieţuirii românilor cu maghiarii, dar şi aplicarea de plăcuţe “în amintirea unor evenimente în care am lucrat împreună pentru bunul comun al tuturor”. Aşa ar fi european cică-se, iar UDMR acţionează astfel într-o viziune europeană, democratică. Să fie oare chiar aşa, sau mai precis numai aşa?
Atunci când consilierii UDMR doresc să fie îndepărtată de pe monumentul lui Baba Novac de lângă Bastionul Croitorilor placa pe care se află inscripţionată informaţia conform căreia căpitanul lui Mihai Viteazul “a fost ucis în chinuri groaznice de către unguri în data de 5 februarie 1601”, ei consideră că acţionează într-o manieră europeană. Raţionamentul lor însă mă duce cu gândul la alte vremuri de tristă amintire, în care alte clişee de genul “cine nu este cu noi este împotriva noastră” au provocat multă suferinţă. Cam aşa par să stea lucrurile şi cu propunerile multiculturale ale consilierilor clujeni ai UDMR. Atunci când ceva nu este în interesul lor să fie păstrate în memoria generaţiilor posterioare, fapte referitoare la istoria Transilvanei, trebuie să ştergem orice urmă. La polul opus, ei nu-şi pun problema că poate nici majoritatea românească din Transilvania nu se simte confortabil să vadă statui sau plăcuţe ridicate în amintirea unor evenimente sau personaje maghiare care au fost implicate direct în acţiuni îndreptate împotriva românilor (să nu reducem aici ecuaţia doar la anii revoluţiei de la 1848-1849, care au culminat cu manifestări sângeroase în urma cărora zeci de mii de români au căzut victime intoleranţei unor lideri maghiari, sau la anii 1918-1919, 1940-1944 etc.).
Consilierii UDMR uită că între recomandările Consiliului Europei cu privire la predarea istoriei există un îndemn clar în sensul că „predarea istoriei într-o Europă democratică ar trebui să permită cetăţenilor Europei să îşi formeze şi să îşi afirme propria identitate individuală şi colectivă prin cunoaşterea moştenirii istorice comune în aspectele sale locale, regionale, naţionale, europene, globale”(Anexa la Recomandarea nr. 15 2001). Aceasta înseamnă desigur cunoaşterea moştenirii istorice comune a românilor, maghiarilor, germanilor, rromilor, evreilor ş.a.m.d. cu tot ce a fost bun şi rău în relaţile interetnice de-a lungul secolelor, pentru a nu mai repeta greşelile trecutului. Nu există evenimente, fapte sau personalităţi care să nu se fi intersectat, influenţat cu istoria mai multor popoare. România, la fel ca şi cele mai multe state europene este caracterizată de diversitate în plan etnic, lingvistic, religios, ceea ce obligă istoricii dar şi politicenii care uzează (sau abuzează de istorie) la sporirea gradului de analiză a evenimentelor şi a situaţiilor din istorie printr-o multitudine de perspective (Robert Stradling, Să înţelegem istoria secolului XX, Bucureşti, 2002, p. 117). Stradling defineşte perspectiva multiplă ca un mod de a gândi, de a selecta, de a examina şi de a utiliza dovezi provenind din diferite surse pentru a lămuri complexitatea unei situaţii şi pentru a descoperi ceea ce s-a întâmplat şi de ce. Ne permitem să adăugăm că, este şi un mod de a cunoaşte şi accepta diversitatea. Este corect să auzim, să vedem şi să înţelegem şi alte puncte de vedere, într-un cuvânt altă perspectivă asupra aceleiaşi probleme. Nu există o variantă unică a unui eveniment, acelaşi eveniment istoric poate fi descris şi explicat în moduri diferite de istorici, de popoare. Orice eveniment istoric poate fi prezentat în diferite moduri în funcţie de punctul de vedere al celui care-l relatează (politicieni, ziarişti, producători de televiziune, martori oculari, nu în cele din urmă profesioniştii: istoricii). Pentru a evita unilateralitatea, trebuie să folosim perspectiva multiplă în cunoaşterea istoriei, a moştenirii comune.
Recent, mai mulţi maghiari membri ai unor ONG au protestat vehement în Piaţa Unirii împotriva conducerii municipalităţii că acest loc public din oraş le-a fost „confiscat” din trecutul lor, că în urma lucrărilor de modernizare şi extindere a zonei pietonale a fost alterat „vechiul aspect maghiar”. Nimic mai greşit în această acţiune decât să-ţi însuşeşti în memoria/identitatea proprie un loc public precum este acea piaţă. Poţi fi sau nu de acord cu anumite intervenţii arhitecturale (poate că nici mie nu îmi place cum arată Piaţa Unirii ori Piaţa Avram Iancu, sau zona pietonală de pe strada Eroilor), depinde de gustul fiecăruia, dar nu te poţi opune timpului şi viziunii diferite a fiecărei epoci. Este însă profund nociv să îţi arogi monopolul, exclusivitatea asupra unui monument, asupra unui spaţiu public. Ce, în epocile medievală târzie şi modernă, autorităţile maghiare din Cluj i-au consultat pe saşii din oraş când au refăcut arhitectural peisajul citadin? Printre cei care au pus bazele bisericii Sfântul Mihail din Piaţa Unirii au fost şi foarte mulţi colonişti saşi, catolici, care au populat destul de masiv oraşul la începuturile Evului Mediu. Au protestat ei ieri, sau au vociferat azi descendenţii acelor germani că actuala Piaţa Unirii nu mai arată ca acum şase secole?
Fără îndoială, trecutul în general, cel al Transilvaniei în special, este complicat, el nu este nici numai imaculat şi pur, nici exclusiv întunecat şi presărat de fapte oribile. Oricum, urmaşii de azi nu au nicio vină pentru ceea ce au făcut înaintaşii odinioară şi nu pot fi făcuţi responsabili. De aceea trebuie să ne asumăm ferm, atât împlinirile, cât şi ororile, de la înfrângeri lamentabile pe câmpurile de luptă până la xenofobie şi rasism. Românii, maghiarii, germanii şi alţii care au populat Transilvania, ca orice alt popor de pe faţa pământului, nu au fost nici îngeri, nici demoni, ci oameni. Să ne asumăm cu toţii, şi majoritari, şi minoritari, atât greşelile cât şi împlinirile trecutului, să punem plăcuţe şi pentru evenimentele luminoase dar şi pentru cele întunecate, tocmai pentru a evita în viitor repetarea greşelilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu