Nu multe localităţi din România îşi pot etala la actele de identitate o vârstă onorabilă şi un trecut milenar. Tocmai de aceea locuitorii urbei de pe Someş, concitadinii noştri clujeni, au un motiv în plus să se considere norocoşi şi să-şi afirme cu mândrie nedisimulată o atare descendenţă venerabilă. Oraşul Cluj-Napoca împreună cu împrejurimile sale se găseşte pe o străveche vatră de locuire atestată cu multe mii de ani înainte de vremurile noastre, vechime confirmată prin cercetările arheologice desfăşurate în ultimele două secole. Prima aşezare mai importantă pe aceste locuri a fost întemeiată de daci sub numele de Napuca (Napoca). Din păcate, după cucerirea Daciei (106 d.Chr.), romanii biruitori au distrus şi desfiinţat vechea Napuca şi au pus bazele unei alte aşezări pe malul drept al Someşului Mic, cam în zona centrală a oraşului de astăzi, aşezare pe care au denumit-o Napoca, preluând denumirea anterioară dacică, cu o mică modificare fonetică. Era, acest gest, un semn al dorinţei învingătorilor romani de a trăi şi coabita paşnic cu autohtonii, cu care să construiască împreună o nouă civilizaţie. În timpul împăratului Traian, aşezarea urbană Napoca a cunoscut o înflorire social-economică si politică remarcabilă, fapt care l-a determinat pe împăratul Hadrian, succesorul lui Traian, să confere localităţii statutul de municipium, în anul 118-119. Ceva mai târziu, pe timpul împăratului Marcus Aurelius, municipiul Napoca a fost ridicat la rangul de colonia, cel mai înalt statut urban din Imperiul roman, astfel că locuitorii săi s-au bucurat de drepturi şi importante avantaje materiale.
În perioada stăpânirii romane, cultura materială şi spi
rituală a coloniştilor romani s-a împletit cu modul de viaţă al populaţiei majoritare dacice, influenţându-l puternic, ceea ce a dus la romanizarea treptată a autohtonilor care şi-au însuşit limba latină şi au adoptat civilizaţia romană. Aceste elemente de civilizaţie au asigurat aici, după retragerea armatelor şi a oficialităţilor romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian (271 e.n.) continuitatea de viaţă a unei populaţii deplin romanizate, daco-romane, care a reprezentat matricea etnică a poporului român. Mult mai târziu, fortificaţia de la Cluj-Mănăştur a făcut parte din sistemul de aşezări fortificate aparţinând formaţiunii politice condusă de românul Gelu, amintit la cumpăna secolelor IX-X în izvoarele narative maghiare. După înfrângerea lui Gelu, părţile din vestul Transilvaniei, printre care şi regiunea Clujului de astăzi, au intrat, la fel ca restul teritoriului intracarpatic, sub stăpânirea regatului ungar, în anul 1213 fiind amintită Cetatea Regală Castrum Cluj. Aşezarea din preajma cetăţii a crescut în urma colonizării germane, proces care a început la sfârşitul secolului al XII-lea şi a continuat în secolul următor. Iată deci că la începuturile Clujului medieval, alături de populaţia românească autohtonă, maghiarii şi mai cu seamă germanii şi-au adus o contribuţie importantă.
La fel ca multe alte aşezări ale vremii, şi Clujul a ajuns, împreună cu o parte din împrejurimile lui, sub jurisdicţie episcopală, până în anul 1313 fiind considerat în continuare un sat. Într-adevăr, la începutul secolului al XIV-lea, agricultura continua să constituie principala ramură de activitate a clujenilor, dar o parte semnificativă a populaţiei (mai cu seamă saşii) s-a dedicat meşteşugurilor şi comerţului, taxele şi vămile plătite de ei devenind o sursă de venituri importantă pentru curtea regală maghiară. Regele Carol Robert la 19 august 1316, a emis un document prin care acorda privilegii speciale clujenilor şi îi elibera de sub stăpânirea episcopală. Prin acest act Clujul este ridicat la rang de oraş (civitas), ceea ce însemna un început de drept de autoadministrare pe plan economic, juridic şi bisericesc, reglementând, totodată, obligaţiile militare ale locuitorilor. Astfel, privilegiul regal din anul 1316 reprezintă unul din actele importante pentru istoria oraşului feudal Cluj, în curs de formare.
În cetate s-a dezvoltat şi viaţa culturală şi artistică, la sfârşitul secolului al XIV-lea fiind celebri sculptorii Martin şi Gheorghe din Cluj, care în 1373 au executat la Praga pentru regele-împărat Carol al IV-lea de Luxemburg, statuia Sfântului Gheorghe, monument ce se ridica la nivelul standardelor europene ale vremii. Statuia celor doi fraţi clujeni se încadrează printre lucrările de gen care vestesc sculptura Renaşterii pe plan european (aşa după cum se ştie, o copie târzie a statuii de la Praga se află la Cluj-Napoca pe actuala str. M. Kogălniceanu). De asemenea, o primă atestare despre începuturile învăţământului public din Cluj (şcoala orăşenească) datează din anul 1409, atunci fiind amintit "Caspar notarius et rector scholarum". Concomitent, în cetatea Clujului funcţiona o şcoală confesională (evident catolică), la care aveau acces nu numai locuitorii oraşului ci şi tineri din alte părţi ale Transilvaniei.
Regele Matia Corvin, care se pare că s-a născut în oraşul nostru în casa care azi îi poartă numele, a emis între 1458-1490 un număr de 41 de privilegii acordate localităţii, în urma cărora Clujul a devenit un important centru meşteşugăresc, şi a jucat un rol tot mai însemnat în producţia de bunuri de consum şi în comerţul
european pe axa Est-Vest.
Oraşul nostru se leagă, cum altfel, şi de personalitatea marelui voievod unificator Mihai Viteazul. După înfrângerea lui la Mirăslău, nobilimea maghiară din Cluj s-a răzbunat cumplit pe oamenii lui Mihai Viteazul (căpitanul Baba Novac si alţii au fost prinşi şi arşi de vii, în piaţa Clujului, la 5 februarie 1601, punându-i apoi în ţepe pe drumul Feleacului, aproximativ în faţa Bastionului Croitorilor. Ca urmare a luptei de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul s-a întors victorios la Cluj cu armata sa şi cu generalul Basta, unde a stat câteva zile, între 11 şi 16 august. În memoria bravului şi credinciosului ostaş care a fost Baba Novac, domnul Mihai a pus un drapel mare pe locul unde a fost tras în ţeapă.
În secolul XVII, în cetatea Clujului s-au aşezat şi şi-au cumpărat case negustori greci şi români veniţi din Principatele Române. Înrudirile dintre boierimea Principatelor Române şi nobilimea din Ardeal au continuat, documentele atestând faptul că fete de boieri români şi de nobili unguri, dar şi băieţi, treceau prin căsătorie dintr-o ţară în alta. Elementul românesc în Cluj se înmulţeşte în secolul XVII şi în cel următor, dar preot şi biserică n-aveau în cetate fiindcă ortodocşilor nu li s-a permis să-şi construiască biserică de piatră, ei aparţinând în cele bisericeşti de preotul din Cluj-Mănăştur. Companiile de negustori "greci" (români macedoneni, dar şi greci) au pătruns în Cluj mai cu seamă după ce Habsburgii au ocupat la sfârşitul secolului al XVII-lea Ardealul, şi aveau nevoie de cât mai mulţi bani pentru scopurile militare şi culturale. Negustorii "greci", care plăteau taxe considerabile erau primiţi în cetăţi şi oraşe chiar şi fără acordul nobilimii maghiare sau al patriciatului săsesc. Citadela de pe Cetăţuie, s-a construit începând cu anul 1716, pentru încartiruirea armatei austriece şi supravegherea cetăţii. Habsburgii au încercat să atragă de partea lor oraşul şi să le cultive orgoliul, sediul Guberniului Transilvaniei aflându-se la Cluj între anii 1695-1696, 1719-1732 şi pentru o vreme mai îndelungată începând cu anul 1790, când Clujul a devenit capitala Ardealului, având pe atunci o populaţie de circa 11.000 locuitori. S-au construit o seamă de palate şi clădiri în stil baroc, reprezentativ fiind Palatul Banffy, actualmente sediul Muzeului de artă. Modernizarea oraşului devine încet, încet o realitate. În 1791 s-a început pietruirea străzilor, în 1798 s-a hotărât sistematizarea oraşului prevăzându-se ca orice construcţie nouă să fie obligată să aibă aprobarea consiliului orăşenesc. În 1792 a avut loc primul spectacol de teatru, reprezentaţiile teatrale permanentizându-se; în 1821 s-a construit clădirea teatrului orăşenesc, pe locul ei construindu-se în secolul XX Casa Universitarilor de azi. În 1827 s-a introdus iluminatul public pe timpul nopţii pe străzile oraşului, iar în 1828 s-a deschis primul Casino, cu întâniri literare, discuţii politice, artistice. La Liceul Piarist (vizavi de Universitatea “Babeş-Bolyai”) au învăţat nume ilustre ale românilor şi maghiarilor din Transilvania, între care şi simbolul revoluţiei paşoptiste româneşti, Avram Iancu.
Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania a lăsat urme adânci în relaţiile dintre români şi maghiari. Aici, la 28 martie 1848, s-a elaborat o petitie-manifest prin care se cereau recâştigarea libertăţii, egalităţii şi drepturi naţionale pentru români. Clujul, a devenit însă, la un moment dat, centrul reacţiunii nobiliare maghiare, prefectul Alexandru Bătrâneanu, tribunii Vasile Simonis şi Vasile Turcu, fiind executaţi de "Tribunalul de sânge" al revoluţiei maghiare, în hotarul localităţii Someşeni. La 11 mai 1849, din ordinul aceluiaşi "Tribunal" din Cluj este executat la poarta de nord a fortăreţei de pe Cetăţuie, eruditul profesor sas Stefan Ludwig Roth. Clujul a adăpostit tratativele lui Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, duse cu oficialităţile revoluţionare ungare pentru împăcarea revoluţiei maghiare (în frunte cu Kossuth Lajos) şi cea română (condusă de Avram Iancu). Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac au ajuns la 19 iulie 1849 la Cluj, fiind cazaţi la hotelul "Biasini" (pe str. Avram Iancu la intersecţia cu str. Universităţii), acolo unde fusese adăpostit şi poetul revoluţionar maghiar Petöfi Sándor, în periplul său transilvănean. Pentru împăcarea celor două revoluţii era însă prea târziu. După înfrângerea revoluţiei, Clujul şi-a pierdut din importanţa politică, capitala principatului fiind mutată la Sibiu, iar când Transilvania a fost anexată Ungariei prin pactul dualist din 1867, Clujul cunoaşte pentru câteva decenii o perioadă de decădere politică şi economică. Trebuie amintit şi faptul că în clădirea “Reduta” de pe str. Memorandului (actualmente sediul Muzeului Etnografic), fost han şi loc de întrunire al Dietei Transilvaniei în câteva rânduri, s-a desfăşurat în mai 1894 celebrul proces al memorandiştilor, în urma căruia mai mulţi fruntaşi ai românilor transilvăneni au fost condamnaţi la închisoare pentru curajul de a fi cerut drepturi pe seama naţiunii române din Transilvania.
După Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918, pentru oraşul Cluj s-a deschis o nouă etapă de dezvoltare remarcabilă. Clujul devine în perioada interbelică sediul unor importante unităţi de învăţământ mediu şi superior (în 1919 s-a înfiinţat Universitatea românească), iar instituţiile spirituale, de cultură şi artă s-au imps pe plan naţional şi european. Şi din punct de vedere demografic oraşul începe să aibă o structură mai adecvată compoziţiei populaţiei din arealul învecinat sau conformă ponderii etniilor de bază la nivelul întregii Transilvanii. Creşte treptat numărul românilor, iar după al doilea război mondial se ajunge la inversarea proporţiei între români şi maghiari, în ultimele cinci decenii românii rămânând etnia majoritară, aşa cum era şi firesc într-o provincie unde elementul românesc autohton a deţinut de mai bine de un mileniu supremaţia din punct de vedere numeric. Oraşul Cluj s-a dezvoltat în urma proceselor de industrializare care au avut loc în secolul XX, sporind nu doar populaţia ci şi infrastructura corespunzătoare, ceea ce a determinat şi o schimbare vizibilă a ambientului arhitectural. Numeroase clădiri din zona centrală a oraşului, importante monumente de arhitectură, sunt mărturii elocvente ale înfloririi economice şi culturale din oraşul de pe Someş în cursul secolului recent încheiat, la care se adaugă văzând cu ochii noi clădiri din sticlă şi beton armat care, unele dintre ele se încadrează firesc şi completează zestrea urbanistică a Clujului.
În perioada stăpânirii romane, cultura materială şi spi
rituală a coloniştilor romani s-a împletit cu modul de viaţă al populaţiei majoritare dacice, influenţându-l puternic, ceea ce a dus la romanizarea treptată a autohtonilor care şi-au însuşit limba latină şi au adoptat civilizaţia romană. Aceste elemente de civilizaţie au asigurat aici, după retragerea armatelor şi a oficialităţilor romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian (271 e.n.) continuitatea de viaţă a unei populaţii deplin romanizate, daco-romane, care a reprezentat matricea etnică a poporului român. Mult mai târziu, fortificaţia de la Cluj-Mănăştur a făcut parte din sistemul de aşezări fortificate aparţinând formaţiunii politice condusă de românul Gelu, amintit la cumpăna secolelor IX-X în izvoarele narative maghiare. După înfrângerea lui Gelu, părţile din vestul Transilvaniei, printre care şi regiunea Clujului de astăzi, au intrat, la fel ca restul teritoriului intracarpatic, sub stăpânirea regatului ungar, în anul 1213 fiind amintită Cetatea Regală Castrum Cluj. Aşezarea din preajma cetăţii a crescut în urma colonizării germane, proces care a început la sfârşitul secolului al XII-lea şi a continuat în secolul următor. Iată deci că la începuturile Clujului medieval, alături de populaţia românească autohtonă, maghiarii şi mai cu seamă germanii şi-au adus o contribuţie importantă.La fel ca multe alte aşezări ale vremii, şi Clujul a ajuns, împreună cu o parte din împrejurimile lui, sub jurisdicţie episcopală, până în anul 1313 fiind considerat în continuare un sat. Într-adevăr, la începutul secolului al XIV-lea, agricultura continua să constituie principala ramură de activitate a clujenilor, dar o parte semnificativă a populaţiei (mai cu seamă saşii) s-a dedicat meşteşugurilor şi comerţului, taxele şi vămile plătite de ei devenind o sursă de venituri importantă pentru curtea regală maghiară. Regele Carol Robert la 19 august 1316, a emis un document prin care acorda privilegii speciale clujenilor şi îi elibera de sub stăpânirea episcopală. Prin acest act Clujul este ridicat la rang de oraş (civitas), ceea ce însemna un început de drept de autoadministrare pe plan economic, juridic şi bisericesc, reglementând, totodată, obligaţiile militare ale locuitorilor. Astfel, privilegiul regal din anul 1316 reprezintă unul din actele importante pentru istoria oraşului feudal Cluj, în curs de formare.
În cetate s-a dezvoltat şi viaţa culturală şi artistică, la sfârşitul secolului al XIV-lea fiind celebri sculptorii Martin şi Gheorghe din Cluj, care în 1373 au executat la Praga pentru regele-împărat Carol al IV-lea de Luxemburg, statuia Sfântului Gheorghe, monument ce se ridica la nivelul standardelor europene ale vremii. Statuia celor doi fraţi clujeni se încadrează printre lucrările de gen care vestesc sculptura Renaşterii pe plan european (aşa după cum se ştie, o copie târzie a statuii de la Praga se află la Cluj-Napoca pe actuala str. M. Kogălniceanu). De asemenea, o primă atestare despre începuturile învăţământului public din Cluj (şcoala orăşenească) datează din anul 1409, atunci fiind amintit "Caspar notarius et rector scholarum". Concomitent, în cetatea Clujului funcţiona o şcoală confesională (evident catolică), la care aveau acces nu numai locuitorii oraşului ci şi tineri din alte părţi ale Transilvaniei.
Regele Matia Corvin, care se pare că s-a născut în oraşul nostru în casa care azi îi poartă numele, a emis între 1458-1490 un număr de 41 de privilegii acordate localităţii, în urma cărora Clujul a devenit un important centru meşteşugăresc, şi a jucat un rol tot mai însemnat în producţia de bunuri de consum şi în comerţul
european pe axa Est-Vest.Oraşul nostru se leagă, cum altfel, şi de personalitatea marelui voievod unificator Mihai Viteazul. După înfrângerea lui la Mirăslău, nobilimea maghiară din Cluj s-a răzbunat cumplit pe oamenii lui Mihai Viteazul (căpitanul Baba Novac si alţii au fost prinşi şi arşi de vii, în piaţa Clujului, la 5 februarie 1601, punându-i apoi în ţepe pe drumul Feleacului, aproximativ în faţa Bastionului Croitorilor. Ca urmare a luptei de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul s-a întors victorios la Cluj cu armata sa şi cu generalul Basta, unde a stat câteva zile, între 11 şi 16 august. În memoria bravului şi credinciosului ostaş care a fost Baba Novac, domnul Mihai a pus un drapel mare pe locul unde a fost tras în ţeapă.
În secolul XVII, în cetatea Clujului s-au aşezat şi şi-au cumpărat case negustori greci şi români veniţi din Principatele Române. Înrudirile dintre boierimea Principatelor Române şi nobilimea din Ardeal au continuat, documentele atestând faptul că fete de boieri români şi de nobili unguri, dar şi băieţi, treceau prin căsătorie dintr-o ţară în alta. Elementul românesc în Cluj se înmulţeşte în secolul XVII şi în cel următor, dar preot şi biserică n-aveau în cetate fiindcă ortodocşilor nu li s-a permis să-şi construiască biserică de piatră, ei aparţinând în cele bisericeşti de preotul din Cluj-Mănăştur. Companiile de negustori "greci" (români macedoneni, dar şi greci) au pătruns în Cluj mai cu seamă după ce Habsburgii au ocupat la sfârşitul secolului al XVII-lea Ardealul, şi aveau nevoie de cât mai mulţi bani pentru scopurile militare şi culturale. Negustorii "greci", care plăteau taxe considerabile erau primiţi în cetăţi şi oraşe chiar şi fără acordul nobilimii maghiare sau al patriciatului săsesc. Citadela de pe Cetăţuie, s-a construit începând cu anul 1716, pentru încartiruirea armatei austriece şi supravegherea cetăţii. Habsburgii au încercat să atragă de partea lor oraşul şi să le cultive orgoliul, sediul Guberniului Transilvaniei aflându-se la Cluj între anii 1695-1696, 1719-1732 şi pentru o vreme mai îndelungată începând cu anul 1790, când Clujul a devenit capitala Ardealului, având pe atunci o populaţie de circa 11.000 locuitori. S-au construit o seamă de palate şi clădiri în stil baroc, reprezentativ fiind Palatul Banffy, actualmente sediul Muzeului de artă. Modernizarea oraşului devine încet, încet o realitate. În 1791 s-a început pietruirea străzilor, în 1798 s-a hotărât sistematizarea oraşului prevăzându-se ca orice construcţie nouă să fie obligată să aibă aprobarea consiliului orăşenesc. În 1792 a avut loc primul spectacol de teatru, reprezentaţiile teatrale permanentizându-se; în 1821 s-a construit clădirea teatrului orăşenesc, pe locul ei construindu-se în secolul XX Casa Universitarilor de azi. În 1827 s-a introdus iluminatul public pe timpul nopţii pe străzile oraşului, iar în 1828 s-a deschis primul Casino, cu întâniri literare, discuţii politice, artistice. La Liceul Piarist (vizavi de Universitatea “Babeş-Bolyai”) au învăţat nume ilustre ale românilor şi maghiarilor din Transilvania, între care şi simbolul revoluţiei paşoptiste româneşti, Avram Iancu.
Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania a lăsat urme adânci în relaţiile dintre români şi maghiari. Aici, la 28 martie 1848, s-a elaborat o petitie-manifest prin care se cereau recâştigarea libertăţii, egalităţii şi drepturi naţionale pentru români. Clujul, a devenit însă, la un moment dat, centrul reacţiunii nobiliare maghiare, prefectul Alexandru Bătrâneanu, tribunii Vasile Simonis şi Vasile Turcu, fiind executaţi de "Tribunalul de sânge" al revoluţiei maghiare, în hotarul localităţii Someşeni. La 11 mai 1849, din ordinul aceluiaşi "Tribunal" din Cluj este executat la poarta de nord a fortăreţei de pe Cetăţuie, eruditul profesor sas Stefan Ludwig Roth. Clujul a adăpostit tratativele lui Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, duse cu oficialităţile revoluţionare ungare pentru împăcarea revoluţiei maghiare (în frunte cu Kossuth Lajos) şi cea română (condusă de Avram Iancu). Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac au ajuns la 19 iulie 1849 la Cluj, fiind cazaţi la hotelul "Biasini" (pe str. Avram Iancu la intersecţia cu str. Universităţii), acolo unde fusese adăpostit şi poetul revoluţionar maghiar Petöfi Sándor, în periplul său transilvănean. Pentru împăcarea celor două revoluţii era însă prea târziu. După înfrângerea revoluţiei, Clujul şi-a pierdut din importanţa politică, capitala principatului fiind mutată la Sibiu, iar când Transilvania a fost anexată Ungariei prin pactul dualist din 1867, Clujul cunoaşte pentru câteva decenii o perioadă de decădere politică şi economică. Trebuie amintit şi faptul că în clădirea “Reduta” de pe str. Memorandului (actualmente sediul Muzeului Etnografic), fost han şi loc de întrunire al Dietei Transilvaniei în câteva rânduri, s-a desfăşurat în mai 1894 celebrul proces al memorandiştilor, în urma căruia mai mulţi fruntaşi ai românilor transilvăneni au fost condamnaţi la închisoare pentru curajul de a fi cerut drepturi pe seama naţiunii române din Transilvania.După Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918, pentru oraşul Cluj s-a deschis o nouă etapă de dezvoltare remarcabilă. Clujul devine în perioada interbelică sediul unor importante unităţi de învăţământ mediu şi superior (în 1919 s-a înfiinţat Universitatea românească), iar instituţiile spirituale, de cultură şi artă s-au imps pe plan naţional şi european. Şi din punct de vedere demografic oraşul începe să aibă o structură mai adecvată compoziţiei populaţiei din arealul învecinat sau conformă ponderii etniilor de bază la nivelul întregii Transilvanii. Creşte treptat numărul românilor, iar după al doilea război mondial se ajunge la inversarea proporţiei între români şi maghiari, în ultimele cinci decenii românii rămânând etnia majoritară, aşa cum era şi firesc într-o provincie unde elementul românesc autohton a deţinut de mai bine de un mileniu supremaţia din punct de vedere numeric. Oraşul Cluj s-a dezvoltat în urma proceselor de industrializare care au avut loc în secolul XX, sporind nu doar populaţia ci şi infrastructura corespunzătoare, ceea ce a determinat şi o schimbare vizibilă a ambientului arhitectural. Numeroase clădiri din zona centrală a oraşului, importante monumente de arhitectură, sunt mărturii elocvente ale înfloririi economice şi culturale din oraşul de pe Someş în cursul secolului recent încheiat, la care se adaugă văzând cu ochii noi clădiri din sticlă şi beton armat care, unele dintre ele se încadrează firesc şi completează zestrea urbanistică a Clujului.
Propuneri de valorificare a potenţialului istoric al Clujului
Date fiind trecutul milenar al oraşului, credem că se impune organizarea unei ample serbări anuale sub semnul “Zilele municipiului Cluj-Napoca”, care să dureze o săptămână şi să fie plasată anual primăvara, în săptămâna cu sărbătoarea Sfântului Gheorghe (patronul oraşului) de la 23 aprilie. Prin atare manifestare se poate valorifica plenar tradiţia multiculturală a oraşului. De exemplu:
Luni: Inaugurarea serbărilor; Ziua originilor dacice
Marţi: Ziua romanilor
Miercuri: Ziua românilor
Joi: Ziua maghiarilor
Vineri: Ziua germanilor
Sâmbătă: Ziua interculturalităţii (a tuturor etniilor fondatoare şi conlocuitoare ale oraşului Cluj)
Duminică: Clujul, oraş European. Închiderea serbărilor
Ca tipuri de activităţi pentru fiecare zi, se pot organiza:
-expoziţii tematice la muzeele, monumentele şi casele memoriale, la galeriile de artă etc. unde să fie valorizaţi artiştii clujeni (conscaraţi dar şi tineri ce bat la porţile afirmării)
-simpozioane ştiinţifice ale specialiştilor, studenţilor şi elevilor sub genericul “Istoria la ea acasă”, cu un grad ridicat de interactivitate
-vizionarea de filme istorice (artistice şi documentare) care să pună în valoarea şi trecutul oraşului
-parade, concursuri sportive şi scene în aer liber cu costume de epocă specifice zilei,
-concursuri culinare conform tradiţiilor multietnice ale oraşului
-serate muzicale şi spectacole de sunet şi lumină
-„Ziua porţilor deschise” fie la debut fie la închiderea serbărilor, la toate instituţiile politice, administrative şi culturale
-organizarea unui bal de caritate pentru acei cetăţeni ai Clujului defavorizaţi (fondurile adunate se donează anual unui scop bine precizat: copiii autişti, persoanele cu deficienţe psiho-motorii etc.)
-sensibilizarea agenţilor economici pentru donarea profitului dintr-o zi a acelei săptămâni a serbărilor Clujului pentru premierea unor tineri dotaţi care s-au remarcat la olimpiade naţionale, la universitate, în sport etc.
Modalităţi de mediatizare (înainte, în timpul şi după finalizarea serbărilor oraşului):
Date fiind trecutul milenar al oraşului, credem că se impune organizarea unei ample serbări anuale sub semnul “Zilele municipiului Cluj-Napoca”, care să dureze o săptămână şi să fie plasată anual primăvara, în săptămâna cu sărbătoarea Sfântului Gheorghe (patronul oraşului) de la 23 aprilie. Prin atare manifestare se poate valorifica plenar tradiţia multiculturală a oraşului. De exemplu:
Luni: Inaugurarea serbărilor; Ziua originilor dacice
Marţi: Ziua romanilor
Miercuri: Ziua românilor
Joi: Ziua maghiarilor
Vineri: Ziua germanilor
Sâmbătă: Ziua interculturalităţii (a tuturor etniilor fondatoare şi conlocuitoare ale oraşului Cluj)
Duminică: Clujul, oraş European. Închiderea serbărilor
Ca tipuri de activităţi pentru fiecare zi, se pot organiza:
-expoziţii tematice la muzeele, monumentele şi casele memoriale, la galeriile de artă etc. unde să fie valorizaţi artiştii clujeni (conscaraţi dar şi tineri ce bat la porţile afirmării)
-simpozioane ştiinţifice ale specialiştilor, studenţilor şi elevilor sub genericul “Istoria la ea acasă”, cu un grad ridicat de interactivitate
-vizionarea de filme istorice (artistice şi documentare) care să pună în valoarea şi trecutul oraşului
-parade, concursuri sportive şi scene în aer liber cu costume de epocă specifice zilei,
-concursuri culinare conform tradiţiilor multietnice ale oraşului
-serate muzicale şi spectacole de sunet şi lumină
-„Ziua porţilor deschise” fie la debut fie la închiderea serbărilor, la toate instituţiile politice, administrative şi culturale
-organizarea unui bal de caritate pentru acei cetăţeni ai Clujului defavorizaţi (fondurile adunate se donează anual unui scop bine precizat: copiii autişti, persoanele cu deficienţe psiho-motorii etc.)
-sensibilizarea agenţilor economici pentru donarea profitului dintr-o zi a acelei săptămâni a serbărilor Clujului pentru premierea unor tineri dotaţi care s-au remarcat la olimpiade naţionale, la universitate, în sport etc.
Modalităţi de mediatizare (înainte, în timpul şi după finalizarea serbărilor oraşului):
-publicitate prin mass-media şi pe internet
-bannere pe străzi, pe mijloacele de transport în comun, fluturaşi aruncaţi din elicopter etc.
-implicarea firmelor de turism locale, naţionale şi internaţionale
-emiterea de medalii comemorative şi serii filatelice
-publicarea anual a unui volum de comunicări ştiinţifice legate de istoria oraşului care în timp să constituie suportul pentru elaborarea unei monografii în câteva volume pe măsura importanţei Clujului
-pliante, afişe, fluturaşi ce se distribuie în oraş, la instituţii etc. pentru implicarea comunităţii
Rezultate
-crearea unui brand local care să impună şi să reprezinte Clujul pe plan naţional şi internaţional
-întărirea sentimentului de solidaritate comunitară şi conştientizarea de către toţi cetăţenii a unei identităţi proprii
-crearea de noi locuri de muncă (permanente şi sezoniere) prin dezvoltarea infrastructurii şi a reţelei de servicii adiacente manifestărilor consacrate săptămânii Clujului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu