Scriam în primul material din această serie că din punctul de vedere al cadrului fizico-geografic şi urbanistico-arhitectural, avem actualmente, fără îndoială, două Românii. Acelaşi lucru îl putem sesiza şi în privinţa modului în care se exprimă azi românii (în comportament, în aspectul material al existenţei lor, în sfera vieţii politice şi publice etc.).
Astfel, putem opera pentru început o dihotomie clară în ceea ce priveşte intensitatea afirmării publice a românilor. Nu mai departe de faptul că la semafor, imediat ce apare culoarea verde, o seamă de şoferi se apucă să claxoneze ca şi când cei din faţă se pot teleporta într-o fracţiune de secundă de la apariţia culorii verde. Desigur, nu toţi şoferii se comportă în acest mod, dar vizibili sunt cei care acţionează zgomotos şi prin comportamentul lor îi irită şi stresează pe cei mulţi, tăcuţi şi cuminţi. Tot aşa, nu o dată mi-a fost dat să văd cum pe geamurile unor maşini (de multe ori chiar şi de lux) zburau mucuri de ţigări şi alte resturi, când toate maşinile sunt dotate cu scrumiere...
Poate cel mai vizibil în acest sens, al confruntării dintre cei tăcuţi şi cu bun simţ, cu cei gălăgioşi şi nesimţiţi, este modul în care înţeleg unii şoferi să-şi respecte semenii parcând în locuri interzise, blocându-i pe cei care parcaseră regulamentar etc. Deşi avem în oraş trei parcări supraterane cu locuri mai întotdeauna disponibile, în zonele aferente celor trei parcări te sufocă numărul maşinilor parcate pe trotuar care te obligă pe tine, pieton fiind, să rişti să te expui traficului de maşini pentru a-ţi continua drumul. Mai grav este faptul că nemernicii îşi lasă maşinile, de multe ori jeep-uri scumpe care nu au ce căuta în oraş, în locuri unde nici măcar oprirea nu este permisă. Bunăoară, pe strada Iuliu Haţieganu, care face legătura între strada Moţilor şi strada Clinicilor, banda din stânga pe sensul unic de mers este rezervată salvării, dată fiind densitatea de unităţi medicale de pe strada clinicilor unde trebuie să ajungă salvările cât mai repede pentru că uneori câteva secunde pot fi fatale pentru salvarea unei vieţi. Nu mai departe de zilele trecute, pe această bandă erau parcate foarte multe maşini iar o salvare cu girofarul pornit, ce transporta probabil un rănit sau un bolnav pentru care fiecare clipă era preţioasă, nu putea ajunge foarte repede pe strada Clinicilor deoarece banda din dreapta era aglomerată de maşinile ce voiau să iasă spre intersecţia cu Clinicilor, iar pe banda stângă unde ar fi trebuit să ajungă în câteva secunde la intersecţie, nu putea înainta din cauza maşinilor parcate ilegal, deşi la nici 5 minute de mers era parkingul suprateran de lângă Biblioteca Centrală Universitară. În acele momente mi-am dorit ca în salvare să se afle unul din acei indivizi care parchează neregulamentar (nu voiam cu niciun chip să i se întâmple ceva rău din cauza imposibilităţii salvării de a ajunge rapid la clinica unde trebuia transportat pacientul, dar voiam ca pacientul sau însoţitorul să realizeze cel puţin cât de mult poate conta 5 sau zece secunde...). Unde sunt poliţiştii comunitari, cei care trebuie să aplice legea? Stau cu mapele în mână pe lângă primărie sau pe strada Eroilor, sau câte trei-patru la un loc atunci când se ridică vreo maşină parcată în locuri neregulamentare. Dacă primăria nu poate rezolva problema cu angajaţii plătiţi deja în acest sens, să ofere studenţilor slujbe temporare, plătindu-i cu 25% din valoarea sumei care trebuie să o achite cetăţeanul care vrea să-şi deblocheze roata pentru a se deplasa din locul unde şi-a lăsat-o ilegal. În mod cert, după cîteva săptămâni în care tinerii ar găsi şi în gaură de şarpe maşini parcate neregulamentar (şi şi-ar rotunji astfel în mod onorabil, muncind, şi veniturile atât de necesare vieţii de student), lucrurile ar sta altfel. Singurii care ar putea schimba ceva sunt tinerii, au dinamism şi inteligenţă, şi dacă-i şi motivăm, atunci implicarea lor va fi totală. Nu le acordăm întotdeauna creditul de care au nevoie, ne temem parcă să-i lăsăm să se exprime în toată plenitudinea lor.
Nicăieri în lume cetăţeanul civilizat nu are pretenţa ca la coborârea din maşină să intre direct în biroul sau instituţia unde are probleme de rezolvat (desigur, există aşa ceva la mall-uri, supermarketuri sau la unele instituţii unde îşi desfăşoară activitatea). Dar în mod curent, cetăţeanul îşi lasă maşina într-o parcare aflată cel mai aproape de locul unde şi-a propus să ajungă, apoi la pas, în câteva minute, ajunge unde trebuie. Numai la noi nu se întâmplă aşa ceva. Lăsăm maşina cu avariile pornite în faţa clădirii unde trebuie să depunem o cerere, stăm câteva minute şi apoi la revenire ne mai şi răstim la şoferii (unii iritaţi) pe care în mod vizibil i-am încurcat lăsând maşina pe locuri neregu lament
are. Nu zic că este specific majorităţii şoferilor acest tip de comportament, dar din păcate este cel mai vizibil şi nociv pentru mai toţi cetăţenii corecţi. Şi asta nu este nici pe departe cel mai rău lucru din existenţa românilor...
Din păcate, cele două Românii sunt extrem de vizibile în ceea ce priveşte polarizarea societăţii noastre: circa 17% dintre români o duc bine şi foarte bine, iar 83% dintre concetăţenii noştri trăiesc prost şi foarte prost. Nu trebuie să faci mai mult de 10 minute pe jos în orice colţ al României (în capitală, în orice oraş sau sat al ţării) pentru a te convinge de acest lucru elementar, dureros de cele mai multe ori. Alături de locuinţele modeste de la bloc ale milioanelor de români, se ridică palatele celor îmbogăţiţi peste noapte care prin luxul lor sfidează orice bun simţ (unele asemenea proprietăţi au fost dotate şi cu piste pentru elicoptere). Pentru câţi dintre aceşti nababi avem la organele financiare de pe raza unităţilor administrative unde domiciliază acte contabile clare din care să rezulte legalitatea banilor care au fost investiţi în aceste construcţii, maşini de lux etc. Pe un cetăţean obişnuit care nu-şi poate plăti impozitul pe apartament sau casă, organele financiare îl duc la limita disperării, pe cei cu datorii de miliarde la bugetul de stat îi vedem zburdând în voie cu Ferrari sau Bugatti, sfindându-ne prin comportamentul lor. Câţi dintre aceşti români foarte bogaţi au devenit mecena pentru tinerii artişti care au nevoie de sprijin, câţi dintre aceşti miliardari în euro oferă constant (lăsăm la o parte cozonacii de Crăciun) celor ce au nevoie de ajutor o mică parte din câştigul lor? În mod cert, doar o mică parte dintre ei, mai cu seamă acei oameni bogaţi care şi-au câştigat cinstit averea după 1989, şi sunt negreşit şi români care au muncit 18 ore pe zi pentru a agonisi bani, ei meritând toată admiraţia noastră. Pe cât sunt de zgomotoşi în exterior aceşti miliardari (prin locuinţele şi maşinile lor, prin comportamentul copiilor lor care-i sfidează pe ceilalţi tineri în cluburile şi spaţiile de socializare), pe atât sunt de muţi în interiorul sufletului lor. Acolo sunt de piatră, nu le pasă de profunda nedreptate din jurul lor...
Zilele trecute am avut parte de una din cele mai mari decepţii din ultimii ani, respectiv umilirea de către guvern a unei categorii socio-profesionale din care şi eu fac parte. Aceasta în ciuda tuturor “gogoşilor” care ni le-au dat guvernanţii (pe gratis) în ultimii ani, spunându-ne că am avut o creştere economică spectaculoasă, cum alta n-a mai fost în istoria României. Guvernul a avut la îndemână fonduri să majoreze substanţial salariile magistraţilor, poliţiştilor, demnitarilor şi altor categorii de privilegiaţi ai sistemului care împreună însumează , dacă nu câteva sute de mii de persoane, atunci cel puţin mai multe zeci de mii. Dar pentru cadrele didactice (care au cele mai mici salarii în raport cu categoriile socio-profesionale care au beneficiat pe tăcute de majorări salariale) guvernanţii nu au găsit de cuviinţă să-i respecte şi să-i onoreze material cu o majorare care oricum va fi anihilată de creşterile de preţuri anunţate deja înainte ca PSD să introducă în Parlament legea măririi cu 50% a salariilor cadrelor didactice. De ce? Putem acuza de incompetenţă sau rea voinţă guvernul? Sau de ambele. Oricum, gestul preşedintelui Traian Băsescu, dincolo de orice interpretări ale unora mai cârcotaşi, arată foarte clar justeţea iniţiativei legislative a PSD. Preşedintele, iniţiatorul pactului naţional pentru educaţie, a confirmat prin gestul său de promulgare a legii victoria politică a PSD împotriva unui guvern care a demonstrat că dipreţuieşte nu numai cele câteva sute de mii de persoane active în sistemul de învăţământ (cadrele didactice), pe părinţii care-şi doresc o educaţie mai competitivă pentru copiii lor, dar şi pe beneficiarii direcţi ai actului educaţional: milioanele de tineri (preşcolari, elevi şi studenţi).
Dacă până acum au fost mai zgomotoşi guvernanţii, care s-au opus din răsputeri acestei legi, sper ca la 30 noiembrie, în cabina de vot, tinerii şi părinţii lor care au fost dispreţuiţi de guvernanţi, să se exprime, cu discreţie, dar cu fermitate, pentru schimbare. România anului 2008 are nevoie de SCHIMBARE ca de aer şi apă fără de care nu putem trăi, este monentul în care trebuie să apară oameni noi, să vedem mentalităţi şi practici de guvernare diferite de ceea ce am avut până în prezent. Români, avem o şansă peste câteva săptămâni să îndreptăm lucrurile, să ne apucăm de muncă şi în folosul celor mulţi. Să nu o irosim! Pentru că, aşa cum scria Marin Preda la sfârşitul unuia dintre celebrele sale romane, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Suntem în ceasul al doisprezecelea şi nu mai putem rata şansa schimbării la 30 noiembrie.
Astfel, putem opera pentru început o dihotomie clară în ceea ce priveşte intensitatea afirmării publice a românilor. Nu mai departe de faptul că la semafor, imediat ce apare culoarea verde, o seamă de şoferi se apucă să claxoneze ca şi când cei din faţă se pot teleporta într-o fracţiune de secundă de la apariţia culorii verde. Desigur, nu toţi şoferii se comportă în acest mod, dar vizibili sunt cei care acţionează zgomotos şi prin comportamentul lor îi irită şi stresează pe cei mulţi, tăcuţi şi cuminţi. Tot aşa, nu o dată mi-a fost dat să văd cum pe geamurile unor maşini (de multe ori chiar şi de lux) zburau mucuri de ţigări şi alte resturi, când toate maşinile sunt dotate cu scrumiere...
Poate cel mai vizibil în acest sens, al confruntării dintre cei tăcuţi şi cu bun simţ, cu cei gălăgioşi şi nesimţiţi, este modul în care înţeleg unii şoferi să-şi respecte semenii parcând în locuri interzise, blocându-i pe cei care parcaseră regulamentar etc. Deşi avem în oraş trei parcări supraterane cu locuri mai întotdeauna disponibile, în zonele aferente celor trei parcări te sufocă numărul maşinilor parcate pe trotuar care te obligă pe tine, pieton fiind, să rişti să te expui traficului de maşini pentru a-ţi continua drumul. Mai grav este faptul că nemernicii îşi lasă maşinile, de multe ori jeep-uri scumpe care nu au ce căuta în oraş, în locuri unde nici măcar oprirea nu este permisă. Bunăoară, pe strada Iuliu Haţieganu, care face legătura între strada Moţilor şi strada Clinicilor, banda din stânga pe sensul unic de mers este rezervată salvării, dată fiind densitatea de unităţi medicale de pe strada clinicilor unde trebuie să ajungă salvările cât mai repede pentru că uneori câteva secunde pot fi fatale pentru salvarea unei vieţi. Nu mai departe de zilele trecute, pe această bandă erau parcate foarte multe maşini iar o salvare cu girofarul pornit, ce transporta probabil un rănit sau un bolnav pentru care fiecare clipă era preţioasă, nu putea ajunge foarte repede pe strada Clinicilor deoarece banda din dreapta era aglomerată de maşinile ce voiau să iasă spre intersecţia cu Clinicilor, iar pe banda stângă unde ar fi trebuit să ajungă în câteva secunde la intersecţie, nu putea înainta din cauza maşinilor parcate ilegal, deşi la nici 5 minute de mers era parkingul suprateran de lângă Biblioteca Centrală Universitară. În acele momente mi-am dorit ca în salvare să se afle unul din acei indivizi care parchează neregulamentar (nu voiam cu niciun chip să i se întâmple ceva rău din cauza imposibilităţii salvării de a ajunge rapid la clinica unde trebuia transportat pacientul, dar voiam ca pacientul sau însoţitorul să realizeze cel puţin cât de mult poate conta 5 sau zece secunde...). Unde sunt poliţiştii comunitari, cei care trebuie să aplice legea? Stau cu mapele în mână pe lângă primărie sau pe strada Eroilor, sau câte trei-patru la un loc atunci când se ridică vreo maşină parcată în locuri neregulamentare. Dacă primăria nu poate rezolva problema cu angajaţii plătiţi deja în acest sens, să ofere studenţilor slujbe temporare, plătindu-i cu 25% din valoarea sumei care trebuie să o achite cetăţeanul care vrea să-şi deblocheze roata pentru a se deplasa din locul unde şi-a lăsat-o ilegal. În mod cert, după cîteva săptămâni în care tinerii ar găsi şi în gaură de şarpe maşini parcate neregulamentar (şi şi-ar rotunji astfel în mod onorabil, muncind, şi veniturile atât de necesare vieţii de student), lucrurile ar sta altfel. Singurii care ar putea schimba ceva sunt tinerii, au dinamism şi inteligenţă, şi dacă-i şi motivăm, atunci implicarea lor va fi totală. Nu le acordăm întotdeauna creditul de care au nevoie, ne temem parcă să-i lăsăm să se exprime în toată plenitudinea lor.
Nicăieri în lume cetăţeanul civilizat nu are pretenţa ca la coborârea din maşină să intre direct în biroul sau instituţia unde are probleme de rezolvat (desigur, există aşa ceva la mall-uri, supermarketuri sau la unele instituţii unde îşi desfăşoară activitatea). Dar în mod curent, cetăţeanul îşi lasă maşina într-o parcare aflată cel mai aproape de locul unde şi-a propus să ajungă, apoi la pas, în câteva minute, ajunge unde trebuie. Numai la noi nu se întâmplă aşa ceva. Lăsăm maşina cu avariile pornite în faţa clădirii unde trebuie să depunem o cerere, stăm câteva minute şi apoi la revenire ne mai şi răstim la şoferii (unii iritaţi) pe care în mod vizibil i-am încurcat lăsând maşina pe locuri neregu lament
are. Nu zic că este specific majorităţii şoferilor acest tip de comportament, dar din păcate este cel mai vizibil şi nociv pentru mai toţi cetăţenii corecţi. Şi asta nu este nici pe departe cel mai rău lucru din existenţa românilor...Din păcate, cele două Românii sunt extrem de vizibile în ceea ce priveşte polarizarea societăţii noastre: circa 17% dintre români o duc bine şi foarte bine, iar 83% dintre concetăţenii noştri trăiesc prost şi foarte prost. Nu trebuie să faci mai mult de 10 minute pe jos în orice colţ al României (în capitală, în orice oraş sau sat al ţării) pentru a te convinge de acest lucru elementar, dureros de cele mai multe ori. Alături de locuinţele modeste de la bloc ale milioanelor de români, se ridică palatele celor îmbogăţiţi peste noapte care prin luxul lor sfidează orice bun simţ (unele asemenea proprietăţi au fost dotate şi cu piste pentru elicoptere). Pentru câţi dintre aceşti nababi avem la organele financiare de pe raza unităţilor administrative unde domiciliază acte contabile clare din care să rezulte legalitatea banilor care au fost investiţi în aceste construcţii, maşini de lux etc. Pe un cetăţean obişnuit care nu-şi poate plăti impozitul pe apartament sau casă, organele financiare îl duc la limita disperării, pe cei cu datorii de miliarde la bugetul de stat îi vedem zburdând în voie cu Ferrari sau Bugatti, sfindându-ne prin comportamentul lor. Câţi dintre aceşti români foarte bogaţi au devenit mecena pentru tinerii artişti care au nevoie de sprijin, câţi dintre aceşti miliardari în euro oferă constant (lăsăm la o parte cozonacii de Crăciun) celor ce au nevoie de ajutor o mică parte din câştigul lor? În mod cert, doar o mică parte dintre ei, mai cu seamă acei oameni bogaţi care şi-au câştigat cinstit averea după 1989, şi sunt negreşit şi români care au muncit 18 ore pe zi pentru a agonisi bani, ei meritând toată admiraţia noastră. Pe cât sunt de zgomotoşi în exterior aceşti miliardari (prin locuinţele şi maşinile lor, prin comportamentul copiilor lor care-i sfidează pe ceilalţi tineri în cluburile şi spaţiile de socializare), pe atât sunt de muţi în interiorul sufletului lor. Acolo sunt de piatră, nu le pasă de profunda nedreptate din jurul lor...
Zilele trecute am avut parte de una din cele mai mari decepţii din ultimii ani, respectiv umilirea de către guvern a unei categorii socio-profesionale din care şi eu fac parte. Aceasta în ciuda tuturor “gogoşilor” care ni le-au dat guvernanţii (pe gratis) în ultimii ani, spunându-ne că am avut o creştere economică spectaculoasă, cum alta n-a mai fost în istoria României. Guvernul a avut la îndemână fonduri să majoreze substanţial salariile magistraţilor, poliţiştilor, demnitarilor şi altor categorii de privilegiaţi ai sistemului care împreună însumează , dacă nu câteva sute de mii de persoane, atunci cel puţin mai multe zeci de mii. Dar pentru cadrele didactice (care au cele mai mici salarii în raport cu categoriile socio-profesionale care au beneficiat pe tăcute de majorări salariale) guvernanţii nu au găsit de cuviinţă să-i respecte şi să-i onoreze material cu o majorare care oricum va fi anihilată de creşterile de preţuri anunţate deja înainte ca PSD să introducă în Parlament legea măririi cu 50% a salariilor cadrelor didactice. De ce? Putem acuza de incompetenţă sau rea voinţă guvernul? Sau de ambele. Oricum, gestul preşedintelui Traian Băsescu, dincolo de orice interpretări ale unora mai cârcotaşi, arată foarte clar justeţea iniţiativei legislative a PSD. Preşedintele, iniţiatorul pactului naţional pentru educaţie, a confirmat prin gestul său de promulgare a legii victoria politică a PSD împotriva unui guvern care a demonstrat că dipreţuieşte nu numai cele câteva sute de mii de persoane active în sistemul de învăţământ (cadrele didactice), pe părinţii care-şi doresc o educaţie mai competitivă pentru copiii lor, dar şi pe beneficiarii direcţi ai actului educaţional: milioanele de tineri (preşcolari, elevi şi studenţi).
Dacă până acum au fost mai zgomotoşi guvernanţii, care s-au opus din răsputeri acestei legi, sper ca la 30 noiembrie, în cabina de vot, tinerii şi părinţii lor care au fost dispreţuiţi de guvernanţi, să se exprime, cu discreţie, dar cu fermitate, pentru schimbare. România anului 2008 are nevoie de SCHIMBARE ca de aer şi apă fără de care nu putem trăi, este monentul în care trebuie să apară oameni noi, să vedem mentalităţi şi practici de guvernare diferite de ceea ce am avut până în prezent. Români, avem o şansă peste câteva săptămâni să îndreptăm lucrurile, să ne apucăm de muncă şi în folosul celor mulţi. Să nu o irosim! Pentru că, aşa cum scria Marin Preda la sfârşitul unuia dintre celebrele sale romane, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Suntem în ceasul al doisprezecelea şi nu mai putem rata şansa schimbării la 30 noiembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu