Egali...inegali

În aceste zile s-a mediatizat poate excesiv problema impozitării drepturilor de autor şi reţinerea sumelor cuvenite pentru CAS şi pensii pentru câştigurile obţinute de actori şi cântăreţi. Am înţeles recent că şi fotbaliştii sunt plătiţi şi impozitaţi într-o manieră asemănătoare. Cu riscul de a deveni impopular pentru aceste categorii profesionale, trebuie să mărturisesc că măsura (sau intenţia deocamdată) a autorităţilor vine să repare o nedreptate flagrantă pentru alte categorii profesionale. Bunăoară, cercetătorii. Pentru a fi mai explicit, să spunem că din 10 lei câştigaţi prin contract de prestări servicii de un actor, cântăreţ sau fotbalist, acesta plăteşte fiscului 1,5 – 2 lei şi rămâne în mână cu 8 lei. Eu (şi la fel ca mine alte mii de cercetători sau universitari care au câştigat granturi în cercetare) dintr-un contract de cercetare ştiinţifică de 10 lei plătesc fiscului şi universităţii prin care derulez contractul 5,5 lei şi rămân în mână cu 4,5 lei. Nu mi se pare corect ca doar cei care intră în sfera divertismentului să fie privilegiaţi de fisc în România, sau mai bine zis nu e echitabil ca persoanele care prin cercetările lor aduc inovaţii utile societăţii să fie jumuliţi, iar alţii nu. Se ştie bine că nume celebre în sport sau artele dramatice (tenismena Steffi Graf, regizorul Carlo Ponti ş.a.) au avut mari probleme cu fiscul încercând să facă evaziune fiscală, tocmai fiindcă impozitele pe sumele câştigate erau destul de mari. La noi, este invers. Din păcate autorităţile nu au pregătit corespunzător la nivelul comunicării această măsură, şi nici nu au extins-o încă şi la sportivi, mai ales în fotbal, unde se rulează sume imense şi se „trag” grele ţepe fiscului. Poate că acum, cu actori şi cântăreţi pe posturi de consilieri la Ministerul Finanţelor (sper să vedem rapid vreun consilier venind şi din arenă!!!) se va putea explica mai bine sensul iniţiativelor fiscale pe care guvernanţii intenţionează să le introducă.

Neofanariotism?

Ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre şi mai cu seamă ceea ce se discută în aceste zile în „laboratoarele” financiare de la Palatul Victoria mă face să mă gândesc, inevitabil, aceasta mai cu seamă datorită formaţiei mele profesionale, la o epocă de tristă amintire din istoria naţională, perioada cuprinsă între începutul secolului al XVIII-lea şi Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Toată lumea cunoaşte că această secvenţă cronologică este catalogată drept epoca fanariotă. Prin ce se caracteriza, pe scurt, această perioadă nefericită din istoria românilor, în care s-au abătut asupra noastră o grămadă de rele, printre care şi primele rapturi teritoriale care ne marchează şi astăzi (Bucovina, Basarabia)?
În primul rând, acest secol fanariot a fost marcat de o mare instabilitate politică, la nivelul puterii centrale fiind documentată o foarte mare mobilitate a domnilor. Au fost caracteristice în acest timp domnii foarte scurte, puţini principi fanarioţi ajungând să adune 2 ani de domnie neîntreruptă. Ce se întâmplă astăzi ne aduce aminte de acele vremuri. Lăsându-l la o parte pe preşedintele ţării, în ultimul an am avut mai multe guverne (reale şi virtuale), analiştii vorbind de 4 guverne Boc (oare câte vor mai fi în viitorii ani?).
În al doilea rând, este proverbială creşterea explozivă a taxelor şi birurilor impuse de domnii fanarioţi care odată ajunşi în Moldova sau Ţara Românească trebuiau să-şi scoată rapid investiţia făcută atunci când şi-au cumpărat de la sultan tronul. De aici creşterea continuă a fiscalităţii şi inventarea a noi şi noi biruri, unele mai aberante ca altele. Azi parcă se repetă absurditatea, se preconizează taxe pe hamburgeri şi mâncarea de tip fast food, însă nu am auzit pe nimeni vorbind de educaţia copiilor şi adulţilor, singura în măsură să elimine alimentaţia necorespunzătoare şi nicidecum creşterea fiscalităţii care va genera creşterea preţurilor acestor produse. Se preconizează o taxă pe averile mari, consistente, aici intrând cei care au peste 2 maşini. Mă voi trezi că fac parte, fără să ştiu, din categoria bogaţilor ţării (cu o avere în care figurează un apartament de 2 camere, nişte economii plasate într-un depozit bancar de 20.000 de lei dar şi credite bancare angajate de 40.000 lei, însă sunt bogat fiindcă am trei maşini: o Dacie din 1996 şi două Hyundai din 2006 şi 2008 care toate nu depăşesc ca valoare 20.000 de Euro!!!), şi fiindcă fac parte din tagma bogaţilor României, voi plăti biruri grele după cum preconizează vistiernicii „neofanarioţi”. Aceasta în timp ce adevăraţii îmbogăţiţi ai tranziţiei au în declaraţia de avere cel mult 1-2 maşini, şi acestea de regulă mai vechi şi ieftine, fiindcă maşinile cu care umblă, cele mai multe de zeci de mii sau chiar sute de mii de Euro, împreună cu vilele şi casele de vacanţă, sunt pe firme, iar ei sunt „săraci” sau cel mult cu o declaraţie de avere modestă! Aşa s-a întâmplat şi pe vremea fanarioţilor, tot cei mulţi, de la talpa ţării, au dus greul plătind statului biruri peste biruri!
În al treilea rând, dacă analizăm cu atenţie epoca fanariotă, o oarecare modernizare a fost preconizată a se produce, unul dintre cei mai luminaţi domnitori fanarioţi, Constantin Mavrocordat, introducând reforme care au ţintit spre o veritabilă transformare a structurilor socio-economice din Principate. Dar cu o floare nu s-a făcut primăvară, după cum şi astăzi, atât de clamata reformă a instituţiilor statului şi a societăţii româneşti rămâne mai mult un deziderat decât un program realist, bine articulat. Conducerea Ţării Româneşti şi a Moldovei se făcea pe vremea fanarioţilor de la Constantinopol, domnii trimişi la Bucureşti şi la Iaşi îndeplineau punctual poruncile/politica sultanului, azi România este condusă/controlată mai mult de FMI, BERD, Comisia Europeană etc.
Am mai putea găsi suficiente alte termene de comparaţie, dar ne oprim aici. Ar fi prea dureros să învârtim cuţitul în rană, fiindcă oricum guvernanţii pun sare pe ea! Sperăm doar că nu va fi nevoie de o nouă revoluţie, a unui alt Tudor din Vladimiri pentru a scăpa ţara de „neofanarioţi” şi a relua/demara procesul de modernizare a României. Istoria se repetă din păcate, dar cu alte personaje...