Interogaţia din titlu o purtam demult în mine, însă evenimente recente m-au făcut să o şi exprim în această formă scrisă. În primul rând, este vorba de cutremurul de pământ din seara zilei de 25 aprilie, şi mai ales de efectul mediatic declanşat de acest fenomen natural. După multele materiale prezentate, interviuri, talk-show-uri etc. pe care le-am urmărit, am rămas stupefiat de modul în care au reacţionat oamenii, de felul în care au înţeles majoritatea concetăţenilor noştri să-şi asigure viaţa. În acele momente mi-au venit în minte cuvintele lui Seneca despre libertate şi care reflectau poate cel mai bine crezul meu: „Întrebi ce e libertatea? A nu fi sclavul nici unui lucru, nici unei necesităţi, nici unei întâmplări, a coborî soarta până la tine”. Într-adevăr, românii, în cazul de faţă bucureştenii intervievaţi, nu au înţeles deloc că libertatea lor, siguranţa vieţii lor depinde numai de ei. Că nu trebuie să lase pe seama unei întâmplări, dacă un viitor cutremur le va spulbera nu doar locuinţa ci şi viaţa. Fără excepţie toţi au acuzat autorităţile că nu dau bani pentru consolidarea celor câtorva zeci de mii de imobile însemnate cu bulina roşie şi care avertizează locatarii asupra pericolului prăbuşirii acestor blocuri. Acuză pe nedrept autorităţile că nu fac nimic. Din păcate trebuie să-i contrazic, autorităţile au conceput şi executat cu ani în urmă o vastă operaţiune de expertizare a imobilelor expuse riscurilor seismice, în urma cărora pe multe blocuri s-a aplicat bulina roşie. Apoi, prin contribuţia autorităţilor au şi fost consolidate câteva clădiri. Multe, puţine, nu ştiu exact şi nici nu contează acum. Mă întreb însă câţi cetăţeni din asemenea imobile, câte asociaţii de proprietari/locatari au luat iniţiativa contractării unor credite bancare, câte asociaţii au solicitat autorităţilor locale sau centrale să suporte dobânda acestor credite luate pentru a-şi consolida imobilul în care locuiesc. Câte asociaţii au oferit unor firme de publicitate spaţiu în schimbul efectuării de către acestea a unor lucrări ample de consolidare. Cred că românii nu sunt astăzi pe deplin liberi fiindcă sunt în continuare dependenţi: de preşedinte, de premier, de primar etc. Ei trebuie să vină la faţa locului să le rezolve problemele, ei au obligaţia de a se implica în toate mărunţişurile vieţii noastre cotidiene. Românii (majoritatea relativă, ca să nu fiu nedrept cu unii concetăţeni) nu concep să se implice ei înşişi, să lanseze iniţiative, să-i mobilizeze pe vecinii mai apatici, să transpire pentru a edifica ceva. Nu, autorităţile trebuie să facă acest lucru.
Nu cu multă vreme în urmă am asistat la o admirablă lecţie de civism şi care are legătură directă cu tema eseului de faţă. O personalitate a vieţii publice şi economice româneşti povestea cum şi-a dezvoltat afacerea, una de succes, făcând şi educaţie civică în acelaşi timp. Ne-a arătat ce înseamnă eficienţa muncii în România în general şi în firma lui în special. Ne-a relatat cum i-a educat pe angajaţii săi în spiritul respectului faţă de muncă, faţă de lege, faţă de client, transformându-i în profesionişti în domeniul lor de activitate. Am reţinut şi mi s-a părut extrem de interesantă afirmaţia acestuia atunci când le-a spus angaţilor din firmă că ei sunt cu adevărat oameni liberi. Că pot alege, dacă părăsesc firma lui, pe o rază de 1 km de la locul lor de muncă, cel puţin alte 10 slujbe fiindcă angajatorii nu-i vor scăpa din mână auzind de la ce firmă provin. Aceşti potenţiali angajatori ştiu că muncitorii respectivi sunt nu numai profesionişti, ci şi promotorii unor principii şi valori deprinse în cadrul firmei pe care au abandonat-o: competenţă, onestitate, corectitudine. Într-adevăr, în această perspectivă, libertatea de care vorbea personalitatea evocată încorpora nu doar posibilitatea de a alege, ci însemna şi exerciţiul respectării legalităţii, a onestităţii, a respectului faţă de semeni etc.
Astăzi libertatea în sens kantian îşi păstrează cu siguranţă actualitatea, însă în acord cu evoluţia societăţii trebuie să încorporeze şi alte conotaţii. Între acestea, implicarea responsabilă în folosul propriu şi al comunităţii, respectarea legalităţii şi a instituţiilor statului, toleranţa faţă de cel diferit şi acceptarea diversităţii etc. Nicolae Iorga avea dreptate când spunea că „libertatea e ceva care se merită şi se cucereşte”, fiindcă noi românii trebuie să depăşim pasivitatea şi trebuie să ne cucerim cu adevărat libertatea. Nu mai trebuie să ne luptăm ca eroii în tranşee sau pe câmpul de luptă cu tătarii, turcii, ruşii, ungurii etc. pentru a ne cuceri libertatea, ci trebuie să luptăm cu noi înşine, cu propriile mentalităţi şi deprinderi care sunt în general marcate de apatie, nepăsare, intoleranţă, sfidarea legalităţii, dispreţul faţă corectitudine şi faţă de lucrul bine făcut, fiincă acestea toate înseamnă abandonarea comodităţii, multă muncă, implicare, angajare responsabilă. Cred că românii nu sunt încă liberi şi aşa cum generaţiile anterioare care au asigurat prin jertfele lor independenţa şi unirea românilor, tot aşa generaţiile actuale şi viitoare de români trebuie prin sacrificiile lor să asigure LIBERTATEA românilor.
Nu cu multă vreme în urmă am asistat la o admirablă lecţie de civism şi care are legătură directă cu tema eseului de faţă. O personalitate a vieţii publice şi economice româneşti povestea cum şi-a dezvoltat afacerea, una de succes, făcând şi educaţie civică în acelaşi timp. Ne-a arătat ce înseamnă eficienţa muncii în România în general şi în firma lui în special. Ne-a relatat cum i-a educat pe angajaţii săi în spiritul respectului faţă de muncă, faţă de lege, faţă de client, transformându-i în profesionişti în domeniul lor de activitate. Am reţinut şi mi s-a părut extrem de interesantă afirmaţia acestuia atunci când le-a spus angaţilor din firmă că ei sunt cu adevărat oameni liberi. Că pot alege, dacă părăsesc firma lui, pe o rază de 1 km de la locul lor de muncă, cel puţin alte 10 slujbe fiindcă angajatorii nu-i vor scăpa din mână auzind de la ce firmă provin. Aceşti potenţiali angajatori ştiu că muncitorii respectivi sunt nu numai profesionişti, ci şi promotorii unor principii şi valori deprinse în cadrul firmei pe care au abandonat-o: competenţă, onestitate, corectitudine. Într-adevăr, în această perspectivă, libertatea de care vorbea personalitatea evocată încorpora nu doar posibilitatea de a alege, ci însemna şi exerciţiul respectării legalităţii, a onestităţii, a respectului faţă de semeni etc.
Astăzi libertatea în sens kantian îşi păstrează cu siguranţă actualitatea, însă în acord cu evoluţia societăţii trebuie să încorporeze şi alte conotaţii. Între acestea, implicarea responsabilă în folosul propriu şi al comunităţii, respectarea legalităţii şi a instituţiilor statului, toleranţa faţă de cel diferit şi acceptarea diversităţii etc. Nicolae Iorga avea dreptate când spunea că „libertatea e ceva care se merită şi se cucereşte”, fiindcă noi românii trebuie să depăşim pasivitatea şi trebuie să ne cucerim cu adevărat libertatea. Nu mai trebuie să ne luptăm ca eroii în tranşee sau pe câmpul de luptă cu tătarii, turcii, ruşii, ungurii etc. pentru a ne cuceri libertatea, ci trebuie să luptăm cu noi înşine, cu propriile mentalităţi şi deprinderi care sunt în general marcate de apatie, nepăsare, intoleranţă, sfidarea legalităţii, dispreţul faţă corectitudine şi faţă de lucrul bine făcut, fiincă acestea toate înseamnă abandonarea comodităţii, multă muncă, implicare, angajare responsabilă. Cred că românii nu sunt încă liberi şi aşa cum generaţiile anterioare care au asigurat prin jertfele lor independenţa şi unirea românilor, tot aşa generaţiile actuale şi viitoare de români trebuie prin sacrificiile lor să asigure LIBERTATEA românilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu