Când au minţit politicienii?

Zilele din urmă au consemnat tot mai multe ieşiri „triumfaliste” ale politicienilor din PNL în mass media, şi care, pe toate posturile, afişau cu destulă suficienţă „înţelepciunea” lor din toamnă când au avertizat sindicatele şi susţinătorii legii majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice că bugetul nu poate suporta o atare creştere salarială. Am fost extrem de indignat de modul în care liberalii se erijau în postura de Casandră, fiindcă m-am simţit eu însumi afectat de acest ieftin joc de scenă din mai multe motive. În toamnă, când criza încă nu-şi făcuse simţită prezenţa în spaţiul românesc, aceeiaşi politicieni liberali se împănau cu nemaiîntâlnitul ritm de creştere economică al ţării care li s-a datorat „bunei” lor guvernări. Expresia „economia României duduie” era pe buzele tuturor liderilor PNL când ieşeau în media, încât orice om de bună credinţă ajungea să creadă această poveste, ea fiind repetată cu stăruinţă de la nivelul premierului Tăriceanu până la ultimul liberal cocoţat în vreo funcţie mai importantă la nivel central sau local.
Nemulţumirea mea a fost cu atât mai mare cu cât eu însumi am fost o „victimă” directă a acestei intoxicări. Încă în debutul campaniei electorale trecute, începută la 1 noiembrie 2008, am apucat să declar că voi susţine necondiţionat aplicarea legii fiindcă mă bazam pe declaraţiile optimiste evident deşănţate ale guvernanţilor (îmi aduc aminte foarte bine că la începutul crizei în SUA, premierul şi şeful PNL a declarat categoric că România nu va fi afectată de criză!. Păi dacă economia duduia, însemna că ţara are bani şi bugetul ar fi trebuit să permită o asemenea majorare, mai ales că efectele crizei financiare pornite în SUA la sfârşitul lunii septembrie nu păreau să fi atins aşa rapid meleagurile noastre mioritice. Mai ales că finanţele României erau atât de puţin legate şi dependente de capitalul financiar american. Îndârjirea cu care liberalii se opuneau atunci mă face să cred că ei erau conştienţi de fragilitatea creşterii economice a României, de faptul că au cheltuit cu nemiluita pe pomeni electorale şi că visteria ţări era goală. Încercau să fie „responsabili” la spartul târgului, după ce fuseseră iresponsabili în ultimii ani. De aceea mă întreb, la fel ca şi alţi români, când au minţit politicienii liberali?