joi, 18 februarie 2010

Eu demisionez

Este mai mult decât vizibil pentru toţi spectatorii scenei politice româneşti faptul că situaţia din cadrul PSD s-a degradat rapid şi a evoluat negativ în ultimele săptămâni. În prelungirea poziţiei exprimate de mine încă la sfârşitul lunii ianuarie 2010 în cadrul Consiliului Municipal PSD Cluj-Napoca, aceea de a fi profund nemulţumit de atitudinea şi practicile preşedintelui PSD, dl Mircea Geoană şi a apropiaţilor acestuia, luare de cuvânt în care avertizam că îmi rezerv dreptul de a renunţa la orice funcţie şi chiar de a mă autosuspenda din partid, am anunţat public în cadrul Conferinţei extraordinare a organizaţiei judeţene Cluj a PSD din 18 februarie 2010 că îmi dau demisia din funcţia de vicepreşedinte a organizaţiei municipale şi din calitatea de membru al Consiliului judeţean PSD. Gestul meu, în limitele democratice ale Statului PSD, statut care a fost încălcat flagrant de actuala conducere a PSD în pregătirea Congresului PSD din 20 februarie a.c., vine ca un semn de protest împotriva marginalizării şi chiar a demonizării organizaţiei judeţene Cluj a PSD şi a unor lideri marcanţi ai acesteia de către dl Mircea Geoană şi unii din susţinătorii de la vârf ai acestuia. Nu este posibil ca Ardealul să trimită la Congres cam tot atâţia delegaţi câţi va trimite organizaţia de Bucureşti păstorită de nimeni altul decât de „portavocea” partidului din ultima vreme, cel care pare că „leagă şi dezleagă” la nivelul conducerii actuale a PSD! Voi continua să îmi desfăşor activitatea ca simplu membru de partid, respectând valorile şi principiile politice de stânga pentru care am şi acceptat să intru în PSD în vara anului 2005, când prin acţiunea Grupului de la Cluj şi solidaritatea social-democraţilor din Transilvania s-au creat premisele unei reformări şi modernizări în sens european a partidului. Din păcate modernizarea PSD s-a oprit după 2006 iar principiile şi valorile nu doar social-democrate ci şi cele general umane au fost înlocuite cu practici şi interese de clan cu care nu mă mai identific în acest moment.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Unii ar zice, conform dictonului, moartea regilor, bucuria nebunilor. E pacat ca pleaca din partid oamenii de valoare si raman scursurile. Comentariul meu e valbail pentru ambele postari legate de PSD. Va inteleg si impartasesc bucuria vizavi de alegerea lui Victor Ponta insa nu ma pot abtine sa nu remarc ascensiunea lui Vanghelie, de la presedinte aL organizatiei de Ilfos la vicepresedinte PSD. Cand Ponta se va scutura de Vanghelie, Oprisan, Mazare si alte figuri colorate din partid (macar la nivelul conducerii centrale) abia atunci voi crede in mesajul PSD. Pana una alta ramane salutara autocritica facuta de Ion Iliescu. Nu l-am simpatizat nicioada insa acum am apreciat mesajul lui, chiar daca vine prea tarziu.
Nu stiu daca e bine sau e rau ca ati deminsionat. Insa fara oameni capabili PSD se duce incet, incet la fund.

Ioan Bolovan spunea...

Multumesc pentru aprecierile obiective pe care le-ati facut. Eu nu am plecat si nu mai plec din partid acum, doar am renuntat la functii si calitati oficiale fiindca nu voiam sa fiu copartas la ceea ce se pregatea. Din fericire nu s-a reusit vanghelizarea si manelizarea PSD, azi exista totusi un dram de speranta in noul presedinte. Sunt dispus sa ma implic in reconstructia partidului la nivel local daca sunt dorit in viitoarea echipa.