joi, 20 mai 2010

Pâine şi circ

Foarte probabil că nu aş fi intitulat acest material aşa, precum celebra formulă lansată la Roma în urmă cu circa două mii de ani, dacă nu aş fi citit zilele trecute un interesant şi captivant roman istoric, scris de Conn Iggulden şi intitulat: Împăratul. La porţile Romei. Evenimentele recente din România se arată a fi comparabile, din multe puncte de vedere, cu realităţile surprinse de Conn Iggulden în romanul său şi care învederează ultimii ani ai Republicii romane, luptele politice pentru putere în cetatea eternă şi începutul războaielor civile care vor conduce în cele din urmă la înlăturarea acestui regim politic democratic cu unul autoritar.
România zilelor noastre ni se înfăţişează la fel de vulnerabilă precum era Roma în agonia ei republicană şi în preajma instaurării dictaturii: coruptă, instituţiile statului nu funcţionează normal, trădări, lupte fratricide pentru putere etc. Mi-a provocat un zâmbet amar o scenă descrisă în roman, petrecută în Senatul roman, în care consulul Marius a reuşit să răstoarne în favoarea lui o situaţie care aparent era controlată de marele său rival Sulla, tot consul. După ce şedinţa Senatului a luat sfârşit cu victoria lui Marius, acesta a fost întrebat de nepotul său, tânărul Gaius Iulius (viitorul Cezar), aflat la prima sa experienţă politică, cum a reuşit să aducă în favoarea sa majoritatea senatorilor care până cu o zi înainte păreau să-l susţină pe adevrsarul său. Răspunsul lui Marius a fost năucitor: „I-am cumpărat. Le-am dat mai mult aur decât Sulla”! Dacă rememorăm toate demisiile parlamentarilor PSD şi PNL din ultimele luni şi înregimentarea lor fie la PDL fie în noua formaţiune creată UNPR, parcă ne vine să ne întrebăm cât aur le-au dat cei de la putere?
Mai grav însă decât aceste trădări/cumpărări, fireşti până la un punct atât la strămoşii romani cât şi la nepoţii români, este situaţia economico-socială şi politico-morală a statului român, a naţiunii române. Dezastrul cred că este cuvântul care reflectă cel mai bine aproape toate palierele societăţii româneşti. Cei mulţi abia reuşesc prin truda lor, bugetară sau la privaţi, să-şi asigure pâinea cea de toate zilele, în vreme ce cei puţini, cei care ne conduc la nivel central, la Bucureşti, dar şi pe plan local, şi care au pâine din plin, ba uneori frizează ridicolul prin opulenţa pâinii lor, se „străduiesc” din greu să ne asigure, celor mulţi, circul zilnic.
Destinul Romei după deceniile de criză, dictaturi şi războaie civile este binecunoscut. Cetatea eternă a reuşit să renască şi să continue să domine lumea romană, întinsă pe trei continente, încă sute de ani buni. Care este însă destinul României după ce această criză totală va înceta? Sau suntem oare blestemaţi de zei să fim într-un permanent scenariu în care războiul civil alternează cu dictaturile personale?