O (altă) şansă ratată

Aproape că nu-mi vine să cred ceea ce s-a întâmplat duminică 6 decembrie în Transilvania. Pot găsi scuze eventual în oraşul Sibiu în sensul că sibienii au votat cum au votat pentru că nu au vrut să-şi piardă primarul gospodar. Dar în restul provinciei, ce au făcut ardelenii, bănăţenii, crişenii, maramureşenii care îşi arogă cu emfază uneori o oarecare superioritate şi înţelepciune faţă de regăţeni? De ce nu l-au votat pe ardeleanul Klaus Johannis care a făcut dovada faptului că este un bun gospodar mai mult decât un mandat, cât a avut la îndemână primarul-premier Emil Boc! De ce au refuzat ardelenii perspectiva clară de a avea un alt premier ardelean, fiindcă este limpede că actualul premier demis Emil Boc nu va mai fi la Palatul Victoria pentru mult timp? S-au lăsat aburiţi de minciuni şi promisiuni deşarte ori au votat ardelenii conştient împotriva propriului interes?
Am auzit de multe ori înainte şi după 6 decembrie că Mircea Geoană ar fi un preşedinte slab, că nu are forţa şi tăria lui Traian Băsescu. Nu discut aici această afirmaţie. Cu atât mai mult nu i-am înţeles pe aceştia de ce nu l-au votat pe Mircea Geoană, presupunând că este aşa cum îl caracterizează, fiindcă deciziile majore care ne privesc viaţa de zi cu zi le ia guvernul, ori un preşedinte slab, nejucător, nu l-ar fi putut domina pe un premier puternic cum este Klaus Johannis, iar deciziile executivului nu le-ar fi luat premierul de capul lui, ci împreună cu echipa sa, după îndelungi analize şi proiecţii.
Nu ştiu cum va arăta viitorul guvern şi nici cine îl va conduce. Ştiu însă fără să am dovezi palpabile că de pierdut am pierdut nu doar ardelenii, ci toţii cetăţenii României că nu îl avem până la Crăciun premier pe Klaus Johannis. Acesta a demonstrat în ultimele zile că are caracter, aşa cum ne-am fi aşteptat dealtfel de la un reprezentant al minorităţii germane. România a avut o şansă enormă de a beneficia cu Klaus Johannis premier de un imens capital de simpatie nu numai în Germania şi Austria, ci şi în restul Europei. Ce ar fi însemnat aceasta pentru o Românie răvăşită de criză îi las pe cititorii mei să aprecieze. S-ar fi putut repeta istoria din primele săptămâni de după Revoluţia din decembrie 1989, până la prima mineriadă, când ţara noastră s-a bucurat de multă simpatie şi sprijin în cercurile internaţionale. Apoi, un premier german ar fi putut aduce în Palatul Victoria şi în fruntea ţării un alt stil de muncă, unul saxon, care înseamnă în primul rând ordine, fermitate, respectul faţă de lege, planificare riguroasă etc. Ar fi putut da numeroşilor cetăţeni oneşti din această ţară oropsită o şansă la schimbare şi o nouă modernizare. Nu s-ar fi schimbat lucrurile vizibil imediat, fiindcă răul este prea mare. Dar am fi avut o altă luminiţă la capătul tunelului. Cel puţin câteva milioane de cetăţeni am fi avut o motivaţie solidă pentru a accepta senini noi curbe de sacrificiu şi le-am fi acceptat mai uşor ştiind că banii care ni s-ar fi reţinut câteva luni nu ar mai fi fost irosiţi pentru perdele, scene sau concerte inutile la malul mării...Dar poate ca in viitorul nu prea indepartat (sa zicem ca un Mos Craciun 2009 isi va arata totusi fata spre romani) sa ni se arate intr-un alt fel o varianta "saxona" care sa ne acorde o noua sansa...