În urmă cu destulă vreme, într-un alt regim politic, cineva din România lansa această expresie care din păcate rămâne la fel de valabilă şi astăzi. Ideea de bază este că în ciuda aparenţelor, a demagogiei şi propagandei abile, realităţile din ţară, atunci, şi acum, sunt foarte contrastante. Acum mai bine de un secol, cu ocazia marii expoziţii naţionale din 1906 prilejuită de marcarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol, organizatorii s-au străduit să arate lumii o Românie prosperă şi înfloritoare, o societate modernă şi avansată. Şi trebuie să o recunoaştem, au avut la îndemână suficiente exemple pentru a arăta lumii că la acea vreme România era cel mai dezvoltat şi puternic stat din zona balcanică. Din păcate însă, cealaltă Românie, rurală şi subdezvoltată, tăcută în 1906 cu prilejul serbărilor regale, a „vorbit” din plin după nici mai puţin de un an, în primăvara anului 1907, provocând cea mai mare răscoală ţărănească din secolul XX!
Au scris alţi distinşi analişti şi gazetari despre cele două Românii de azi. Nu cred că mai este cazul să invocăm argumente în acest sens. Nu pot însă să nu constat, cu dezamăgire şi multă tristeţe, că în aceste zile expresia din titlu este mult mai aplicabilă României contemporane, României contrastelor. Începând cu cel mai înalt nivel şi poate până la cele mai de jos structuri. Cum altfel să interpretăm poziţiile exprimate în mai puţin de 24 de ore de lideri ai un(ui)-(or) partid(e) aflate în prim-planul vieţii politice româneşti. Cum să nu ne întrebăm în acest caz de ce pe un ministru îl destituim că a crescut alarmant infracţionalitatea şi datorită crizei s-au înmulţit spargerile şi atacurile înarmate, în vreme ce pe alt ministru, ce răspunde de securitatea transportului a milioane de români, îl lăsăm bine mersi, deşi în decurs de câteva zile au avut loc mai multe deraieri de trenuri şi accidente rutiere grave cât într-un mandat normal?!
Deja minciuna a devenit atât de deranjantă în ultimele luni încât aproape că nu-mi mai vine să deschid televizorul sau să răsfoiesc presa. Mai sper doar că voi găsi câte o analiză onestă, un editorial inteligent, că voi mai întâlni şi câte un material despre minunaţii noştri copii care câştigă premii peste premii la olimpiadele internaţionale, că vor fi intervievaţi şi alţi oameni (de afaceri, cărturari, turişti etc.) care zilnic, în tăcere, aduc imense servicii ţării prin prestaţia şi comportamentul lor normal. Minciuna care ne inundă viaţa cotidiană şi se revarsă din declaraţiile oamenilor politici produce românilor mult rău pe termen scurt, mediu şi lung. Pentru cei care sunt încă puri, naivi, aflaţi în căutare de modele, declaraţiile contradictorii din weekend şi cele de luni ale liderilor aflaţi la cârma ţării sunt exrem de nocive. În politică acceptăm cu toţii până la un punct că este nevoie de formulări diplomatice, că trebuie lăsată întotdeauna o portiţă de întoarcere. Dar dacă ne propunem deliberat să plasăm minciuna la rang de strategie politică atunci cred că suntem iremediabil pierduţi, iar viitoarelor generaţii de politicieni le-ar trebui mijloace foarte sofistificate de a escamota atari practici...
Au scris alţi distinşi analişti şi gazetari despre cele două Românii de azi. Nu cred că mai este cazul să invocăm argumente în acest sens. Nu pot însă să nu constat, cu dezamăgire şi multă tristeţe, că în aceste zile expresia din titlu este mult mai aplicabilă României contemporane, României contrastelor. Începând cu cel mai înalt nivel şi poate până la cele mai de jos structuri. Cum altfel să interpretăm poziţiile exprimate în mai puţin de 24 de ore de lideri ai un(ui)-(or) partid(e) aflate în prim-planul vieţii politice româneşti. Cum să nu ne întrebăm în acest caz de ce pe un ministru îl destituim că a crescut alarmant infracţionalitatea şi datorită crizei s-au înmulţit spargerile şi atacurile înarmate, în vreme ce pe alt ministru, ce răspunde de securitatea transportului a milioane de români, îl lăsăm bine mersi, deşi în decurs de câteva zile au avut loc mai multe deraieri de trenuri şi accidente rutiere grave cât într-un mandat normal?!
Deja minciuna a devenit atât de deranjantă în ultimele luni încât aproape că nu-mi mai vine să deschid televizorul sau să răsfoiesc presa. Mai sper doar că voi găsi câte o analiză onestă, un editorial inteligent, că voi mai întâlni şi câte un material despre minunaţii noştri copii care câştigă premii peste premii la olimpiadele internaţionale, că vor fi intervievaţi şi alţi oameni (de afaceri, cărturari, turişti etc.) care zilnic, în tăcere, aduc imense servicii ţării prin prestaţia şi comportamentul lor normal. Minciuna care ne inundă viaţa cotidiană şi se revarsă din declaraţiile oamenilor politici produce românilor mult rău pe termen scurt, mediu şi lung. Pentru cei care sunt încă puri, naivi, aflaţi în căutare de modele, declaraţiile contradictorii din weekend şi cele de luni ale liderilor aflaţi la cârma ţării sunt exrem de nocive. În politică acceptăm cu toţii până la un punct că este nevoie de formulări diplomatice, că trebuie lăsată întotdeauna o portiţă de întoarcere. Dar dacă ne propunem deliberat să plasăm minciuna la rang de strategie politică atunci cred că suntem iremediabil pierduţi, iar viitoarelor generaţii de politicieni le-ar trebui mijloace foarte sofistificate de a escamota atari practici...
